2024

2023

2022

2021

2020

2019

2018

2017

2016

2015

2014

2013

2012

2011

2010

2009

2008

2007

2006

2005

Continuarea procesului de instruire a reprezentanților sectorului justiției

02.12.2015

Pe 30 noiembrie curent, la Institutul Național al Justiției (INJ), a avut loc seminarul cu genericul “Aspecte practice privind aplicarea legislației în domeniul proprietății intelectuale”.

Evenimentul a fost organizat de INJ, iar lista participanților a cuprins reprezentanți ai sectorului justiției, în special judecători și procurori.

Scopul seminarului l-a constituit continuarea procesului de instruire și perfecționare a cadrelor din domeniul justiției, deziderat care rezultă din Planul de Acțiuni pentru anii 2015-2017, privind implementarea Strategiei naţionale în domeniul proprietăţii intelectuale pînă în anul 2020.

Agenda evenimentului a cuprins mai multe subiecte, axate, în mod prioritar pe reglementarea juridică a dreptului exclusiv asupra mărcilor, precum și a dreptului de autor și a drepturilor conexe. Prezentările au fost tratate prin prisma practicii judecătorești naționale, iar participanții au avut posibilitatea să se expună asupra unor studii de caz.

Formatorii seminarului au fost Ion Țîganaș, director general adjunct al Agenției de Stat pentru Proprietatea Intelectuală, și Rodica Popescu, șef Secție asistență juridică a Direcției Juridice, AGEPI.