2024

2023

2022

2021

2020

2019

2018

2017

2016

2015

2014

2013

2012

2011

2010

2009

2008

2007

2006

2005

Comitetul de Conducere al Proiectului UE: Rezultate și provocări la finele celei de-a patra etape de implementare

06.09.2018

Progresele, provocările și planurile de viitor ale Proiectului UE „Suport pentru asigurarea respectării drepturilor de proprietate intelectuală” în Republica Moldova au fost discutate pe 06 septembrie a.c., la cea de-a șaptea reuniune a Comitetului de Conducere, prezidată de AGEPI, în calitate de beneficiar principal al Proiectului. La eveniment au participat reprezentanți ai autorităților co-beneficiare ale proiectului, și anume: Agenția pentru Protecția Consumatorilor și Supravegherea Pieței, Procuratura Generală, Serviciul Vamal, Inspectoratul General al Poliției, Agenția de Administrare a Instanțelor Judecătorești, membri ai Comitetului de Conducere al Proiectului. În calitate de observatori la reuniune au fost prezenți reprezentantul Delegației Uniunii Europene în Republica Moldova, managerul de Proiect Victoria Neaga, reprezentantul Cancelariei de Stat a Republicii Moldova, dar și reprezentanții consorțiului de implementare, precum și echipa de experți a Proiectului.

Lilia Bolocan, Directorul general al AGEPI, a mulțumit Proiectului pentru sprijinul acordat, afirmând că rezultatele sunt vizibile și foarte utile pentru instituțiile beneficiare. Cu ajutorul proiectului UE au fost organizate seminare, instruiri și ateliere de lucru pentru reprezentanți ai instituțiilor publice cu responsabilități în domeniul respectări drepturilor de proprietate intelectuală dar și activități de creștere a cunoștințelor în domeniul PI adresat sectorului privat și asociativ. În plus, un instrument util și extrem de așteptat pentru autoritățile cu competențe în domeniul asigurării respectării drepturilor de proprietate intelectuală este sistemul IT elaborat în cadrul proiectului, care la etapa actuală este în proces de testare.

Liderul de echipă a proiectului, Maximilian Foedinger, împreună cu experții Kenny Wright și Alex Josifoski au prezentat un rezumat al activităților desfășurate în perioada iunie - septembrie 2018, de la ultima ședința a Comitetului, dar și planurile pentru perioada următoare.

Astfel, în vederea îmbunătățirii aplicării drepturilor de proprietate intelectuală în Moldova, s-a menționat că proiectul a realizat o serie de activități, cum ar fi seminare, ateliere de lucru și ghiduri adresate Agenției pentru Protecția Consumatorilor și Supravegherea Pieței, Serviciului Vamal, Poliției și Procuraturii. Atât reprezentanții AGEPI, cât și experții proiectului au menționat importanța  consolidării sistemului educațional în  domeniul PI și în acest sens este foarte importantă dezvoltarea în cadrul proiectului a unei platforme de instruire la distanță (E-Learning Platform), platformă care este în proces de elaborare.

Maximilian Foedinger a declarat că proiectul va colabora cu AGEPI și alți parteneri interesați intru revizuirea curriculum-ului universitar și elaborării modelelor de lecții pentru licee, a materialelor instructiv-educative, care ulterior vor fi integrate și pe platforma E-learning.

Dl  Kenny Wright, lider adjunct de echipă a proiectului a declarat că pentru combaterea pirateriei online, reducerea accesului la conținutul ilegal și încurajarea deținătorilor de drepturi pentru a-și proteja proprietatea intelectuală, până la sfârșitul acestui an, cu asistența proiectului vor fi realizate campanii de informare referitor la protecția PI în mediul online și pe piața Republicii Moldova.

Eforturi semnificative au fost depuse și  pentru consolidarea sistemului indicațiilor geografice (IG) în Republica Moldova, acest lucru fiind remarcat atât de experții proiectului, cât și de reprezentanții AGEPI. Dintre rezultatele obținute la acest capitol, au fost menționate Studiul de evaluare a potențialului de produse tradiționale eligibile a fi protejate prin sistemul IG, instruirile organizate pentru autoritățile cu responsabilități în domeniul certificării și controlului produselor cu IG, promovarea sistemului în rândul producătorilor, dar și revizuirea cadrului regulator în domeniu.

Prioritățile proiectului pentru următoarea și ultima perioadă de implementare vizează finalizarea sistemului informațional în domeniul drepturilor proprietății intelectuale (sistemul e-IPR), implementarea campaniilor de informare și promovare a proprietății intelectuale ca parte a Programului de Schimbare Culturală și dezvoltarea platformei de E-learning.

Toți participanții la reuniune au apreciat pozitiv rezultatele înregistrate de proiect în perioada de raportare și au agreat inițiativa AGEPI de a-și fortifica eforturile pentru a asigura finalizarea cu succes a activităților aflate în derulare, în special cu referire la finalizarea lucrărilor asupra sistemului e-IPR.

Următoarea ședință a Comitetului de Conducere al Proiectului este preconizată pentru luna noiembrie 2018.

Menționăm că Proiectul de asistență tehnică „Suport pentru asigurarea respectării drepturilor de proprietate intelectuală” în Republica Moldova este finanţat de Uniunea Europeană, fiind implementat de către un Consorţiu format din companiile Archidata Srl (Italia), European Profiles S.A. (Grecia) și Business and Strategies in Europe S.A. (Belgia). Proiectul are o durată de doi ani și se încheie în noiembrie 2018.