În conformitate cu prevederile art. 8 lit. a), art. 9 alin. (1) și (2) din Legea nr. 239/2008 privind transparența în procesul decizional, Agenția de Stat pentru Proprietatea Intelectuală informează despre inițierea elaborării proiectului de lege pentru modificarea Codului Civil al Republicii Moldova nr. 1107/2002 în vederea transpunerii Directivei (UE) 2016/943 a Parlamentului European și a Consiliului din 8 iunie 2016 privind protecția know-how-ului și a informațiilor de afaceri nedivulgate (secrete comerciale) împotriva dobândirii, utilizării și divulgării ilegale.
În vederea eficientizării procesului de elaborare a proiectului de act normativ, solicităm implicarea activă a tuturor subiecților interesați prin prezentarea propunerilor în acest sens.
Propunerile urmează a fi transmise până la data de 13 martie 2023 inclusiv, în format electronic, la adresa: office@agepi.gov.md.
Persoane de contact:
- Doina Vataman, tel. 022 400 563, e-mail: doina.vataman@agepi.gov.md;
- Dorina Colșatschi, tel. 022 400 562, e-mail: dorina.colsatschi@agepi.gov.md.