Колл-центр:
(+373-22) 400500

Антикоррупционная линия:
(+373-22) 400500

Clasificarea internaţională a produselor şi serviciilor (CIPS)

Produse

  1. Produse chimice destinate industriei, ştiinţelor, fotografiei, agriculturii, horticulturii şi silviculturii; răşini artificiale în stare brută, materiale plastice în stare brută; compoziţii pentru stingerea şi prevenirea incendiilor; preparate pentru călire şi sudură; substanţe pentru tăbăcirea blănurilor şi pieilor de animale; adezivi pentru utilizare în industrie; chituri şi alte produse de umplere; compost, gunoi de grajd, îngrăşăminte; preparate biologice pentru utilizare în industrie şi ştiinţă.
    • Nota explicativă

      Clasa 1 include în principal produse chimice pentru utilizare în industrie, știință și agricultură, inclusiv cele destinate fabricării de produse aparținând altor clase.

      Această clasă include, în special:

      • hârtie sensibilizată;
      • compoziții pentru repararea anvelopelor;
      • sare pentru conservat, cu excepţia celei pentru conservat alimente;
      • anumiți aditivi pentru utilizare în industria alimentară, de exemplu, pectină, lecitină, enzime și conservanți chimici;
      • anumite ingrediente pentru utilizare la fabricarea produselor cosmetice și farmaceutice, de exemplu, vitamine, conservanți și antioxidanți;
      • anumite materiale filtrante, de exemplu, substanțe minerale, substanțe vegetale și materiale ceramice sub formă de particule.

      Această clasă nu include, în special:

      • răşini naturale neprelucrate (Cl. 2), răşini semiprelucrate (Cl. 17);
      • preparate chimice pentru scopuri medicale sau veterinare (Cl. 5);
      • fungicide, erbicide şi preparate pentru distrugerea dăunătorilor (Cl. 5);
      • adezivi pentru papetărie sau de uz casnic (Cl. 16);
      • sare pentru conservarea alimentelor (Cl. 30);
      • gunoi de grajd amestecat cu paie (Cl. 31);
  2. Vopsele, firnisuri, lacuri; substanţe de protecţie contra ruginii şi contra deteriorării lemnului; coloranţi, vopsele; cerneluri pentru imprimare, marcare şi gravare; răşini naturale în stare brută; metale sub formă de folie şi pulbere pentru utilizare în vopsire, decorare, tipărire şi artă.
    • Nota explicativă

      Clasa 2 include în principal vopsele, coloranţi şi preparate utilizate pentru protecţia împotriva coroziunii.

      Această clasă include, în special:

      • vopsele, vernisuri şi lacuri pentru utilizare în industrie, meşteşuguri şi arte;
      • diluanţi, agenţi de îngroşare, fixatori şi agenţi de uscare pentru vopsele, vernisuri şi lacuri
      • mordanţi pentru lemn şi piele;
      • uleiuri anticorozive şi uleiuri pentru conservarea lemnului;
      • nuanţatori pentru îmbrăcăminte;
      • coloranţi pentru alimente şi băuturi.

      Această clasă nu include, în special:

      • răşini artificiale neprelucrate (Cl. 1), răşini semiprelucrate (Cl. 17);
      • mordanţi pentru metale (Cl. 1);
      • albăstreală pentru rufe şi preparate pentru albirea rufelor (Cl. 3);
      • nuanţatori cosmetici (Cl. 3);
      • cutii de acuarele (articole pentru utilizare la şcoală) (Cl. 16);
      • cerneluri pentru papetărie (Cl. 16);
      • vopsele şi vernisuri izolatoare (Cl. 17).
  3. Cosmetice şi produse de toaletă nemedicinale; produse nemedicinale pentru curăţarea dinţilor; produse de parfumerie, uleiuri esenţiale; preparate pentru albit şi alte substanţe pentru spălat; preparate pentru curăţare, lustruire şi şlefuire.
    • Nota explicativă

      Clasa 3 include în principal preparate de toaletă nemedicinale, precum şi preparate de curăţare pentru utilizare casnică şi în alte medii.

      Această clasă include, în special:

      • preparate sanitare care reprezintă articolele de toaletă;
      • ţesături impregnate cu loţiuni cosmetice;
      • deodorante de uz uman sau veterinar;
      • preparate pentru parfumarea camerei;
      • autocolante pentru unghii;
      • ceară de lustruire;
      • hârtie abrazivă.

      Această clasă nu include, în special:

      • ingrediente pentru utilizare în fabricarea produselor cosmetice, de exemplu, vitamine, conservanţi şi antioxidanţi (Cl. 1);
      • preparate de degresare pentru utilizare în procesele de fabricare (Cl. 1);
      • produse chimice pentru curăţarea coşurilor de fum (Cl. 1);
      • deodorante, altele decât cele de uz uman sau veterinar (Cl. 5);
      • şampoane medicinale, săpunuri, loţiuni şi paste de dinţi (Cl. 5);
      • plăci de şlefuit, pile de şlefuit, pietre de şlefuit sau de ascuţit (scule manuale) (Cl. 8);
      • instrumente cosmetice şi de curăţare, de exemplu, perii de machiaj (Cl. 21), cârpe, lavete şi pânze pentru curăţare (Cl. 21).
  4. Uleiuri şi unsori industriale, ceară; lubrifianţi; produse pentru absorbţia, umezirea şi compactarea pulberilor; combustibili şi materiale pentru iluminat; lumânări şi fitiluri pentru iluminat.
    • Nota explicativă

      Clasa 4 include în principal unsori şi uleiuri industriale, combustibili şi surse de iluminat.

      Această clasă include, în special:

      • uleiuri pentru conservarea zidăriei sau a articolelor din piele;
      • ceară brută, ceară industrială;
      • energie electrică;
      • combustibil pentru motoare, biocombustibil;
      • aditivi nechimici pentru combustibili;
      • lemn utilizat ca şi combustibil.

      Această clasă nu include, în special:

      • anumite unsori şi uleiuri industriale, de exemplu, uleiuri pentru tăbăcirea pielii (Cl. 1), uleiuri pentru conservarea lemnului, unsori şi uleiuri anticorozive (Cl. 2), uleiuri esenţiale (Cl. 3);
      • lumânări de masaj pentru scopuri cosmetice (Cl. 3) şi lumânări medicinale pentru masaj (Cl. 5);
      • anumite ceruri speciale, de exemplu, ceară de altoire pentru arbori (Cl. 1), ceară pentru croitorie, ceară de lustruit, ceară depilatoare (Cl. 3), ceară dentară (Cl. 5), ceară de sigilat (Cl. 16).
      • fitiluri adaptate pentru sobele cu ulei (Cl. 11) și pentru brichete (Cl. 34).
  5. Preparate farmaceutice, medicale şi de uz veterinar; produse igienice de uz medical; alimente şi substanţe dietetice adaptate pentru uz medical sau veterinar, alimente pentru bebeluşi; suplimente dietetice pentru oameni şi animale; plasturi, materiale pentru pansamente; materiale pentru plombarea dinţilor şi pentru mulaje dentare; dezinfectante; produse pentru distrugerea animalelor dăunătoare; fungicide, erbicide.
    • Nota explicativă

      Clasa 5 include în principal preparate farmaceutice şi alte preparate pentru scopuri medicale sau veterinare.

      Această clasă include, în special:

      • preparate sanitare pentru igiena personală, altele decât articolele de toaletă;
      • scutece pentru copii şi pentru incontinenţă;
      • deodorante, altele decât cele de uz uman sau veterinar;
      • şampoane medicinale, săpunuri, loţiuni şi paste de dinţi;
      • suplimente dietetice destinate să suplimenteze o dietă normală sau să aibă beneficii pentru sănătate;
      • înlocuitori ai meselor, alimente şi băuturi dietetice, adaptate pentru uz medical sau veterinar.

      Această clasă nu include, în special:

      • ingrediente pentru utilizare în fabricarea de produse farmaceutice, de exemplu, vitamine, conservanţi şi antioxidanţi (Cl. 1);
      • preparate sanitare care sunt articolele nemedicamentoase pentru toaletă (Cl. 3);
      • deodorante pentru uz uman şi veterinar (Cl. 3);
      • bandaje de susținere, bandaje ortopedice (Cl. 10);
      • înlocuitori ai meselor, alimente şi băuturi dietetice despre care nu se specifică dacă sunt pentru uz medical sau veterinar, care ar trebui clasificate în clasele corespunzătoare de băuturi şi alimente, de exemplu, chipsuri de cartofi cu conţinut scăzut de grăsimi (Cl. 29), batoane de cereale cu conţinut ridicat de proteine (Cl. 30), băuturi izotonice (Cl. 32).
  6. Metale comune şi aliajele lor, minereuri; materiale metalice pentru edificare şi construcţii; construcţii transportabile metalice; cabluri şi fire neelectrice din metal comun; mici articole de fierărie; containere metalice pentru depozitare sau transport; seifuri.
    • Nota explicativă

      Clasa 6 include în principal metale comune brute şi parţial prelucrate, inclusiv minereuri, precum şi anumite produse realizate din metale comune.

      Această clasă include, în special:

      • metale sub formă de folie sau pulbere pentru prelucrare ulterioară, de exemplu, pentru imprimante 3D;
      • materiale metalice pentru construcţii, de exemplu, materiale metalice pentru linii de cale ferată, ţevi şi tuburi metalice;
      • obiecte mici din armătură metalică, de exemplu, şuruburi, bolţuri, cuie, rotile pentru mobilă, dispozitive de fixare pentru ferestre;
      • construcţii sau structuri transportabile din metal, de exemplu, case prefabricate, piscine, cuşti pentru animale sălbatice, patinoare;
      • anumite aparate de distribuire din metal, automate sau neautomate, de exemplu, distribuitoare de prosoape, distribuitoare metalice de tichete de stat la rând, distribuitoare metalice, de pungi pentru excrementele câinilor, distribuitoare de hârtie igienică;
      • :
      • anumite produse realizate din metale comune care nu sunt altfel clasificate după scopul sau destinaţia lor, de exemplu, cutii universale din metal comun, statui, busturi şi opere de artă din metal comun.

      Această clasă nu include, în special:

      • metale şi minereuri utilizate ca produse chimice în industrie sau cercetare ştiinţifică pentru proprietăţile lor chimice, de exemplu bauxită, mercur, antimoniu, metale alcaline şi alcalino-pământoase (Cl. 1);
      • metale în formă de folie şi pulbere pentru utilizare în vopsire, decorare, tipărire şi artă (Cl. 2);
      • - anumite aparate de distribuire care sunt clasificate în dependență de funcția sau scopul lor, de exemplu, dispersoare de fluide pentru uz industrial (cl. 7), terminale electronice de distribuit tichete (cl. 9), distribuitoare dozatoare de uz medical (cl. 10), distribuitoare de bandă adezivă (cl. 16);
      • cabluri electrice (Cl. 9) şi frânghii şi cabluri neelectrice, nemetalice (Cl. 22);
      • ţevi care fac parte din instalaţiile sanitare (Cl. 11), ţevi flexibile, tuburi şi furtunuri, nemetalice (Cl. 17), precum şi ţevi rigide, nemetalice (Cl. 19);
      • cuşti pentru animale de companie (Cl. 21);
      • anumite produse din metale comune care sunt clasificate în conformitate cu scopul sau destinaţia acestora, de exemplu, unelte de mână, acţionate manual (Cl. 8), agrafe de birou (Cl. 16), mobilier (Cl. 20), ustensile de bucătărie (Cl. 21), recipiente de uz casnic (Cl. 21).
  7. Maşini, maşini-unelte, unelte acţionate electric; motoare, cu excepţia celor pentru vehiculele terestre; componente de cuplare şi transmisie a maşinilor, cu excepţia celor pentru vehiculele terestre; unelte agricole, altele decât uneltele de mână,acţionate manual; incubatoare pentru ouă; maşini automate de vânzare.
    • Nota explicativă

      Clasa 7 include în principal maşini, maşini-unelte şi motoare.

      Această clasă include, în special:

      • componente de toate tipurile pentru motoare, de exemplu butoane de pornire, tobe de evacuare şi cilindri pentru motoare;
      • aparate electrice de curăţare şi lustruire, de exemplu, maşini de lustruit electrice pentru încălțăminte, maşini şi aparate electrice pentru şamponarea covoarelor şi aspiratoarelor;
      • imprimante 3D;
      • roboţi industriali;
      • anumite vehicule speciale care nu sunt destinate transportului, de exemplu, maşini de măturat, maşini pentru construcţia drumurilor, buldozere, pluguri de zăpadă, precum şi şenile de cauciuc ca şi componente ale acelor vehicule pe şenile.

      Această clasă nu include, în special:

      • unelte şi ustensile manuale, acţionate manual (Cl. 8);
      • roboţi umanoizi cu inteligenţă artificială, roboţi de laborator, roboţi de învăţare, roboţi de supraveghere a securităţii (Cl. 9), roboţi chirurgicali (Cl. 10), maşini robotizate (Cl. 12), tobe robotizate (Cl. 15), roboţi de jucărie (Cl. 28);
      • motoare pentru vehiculele terestre (Cl. 12);
      • benzi de rulare pentru vehicule, precum și anvelope pentru toate tipurile de roți de vehicule (Cl. 12);
      • anumite maşini speciale, de exemplu, automate bancare (Cl. 9), aparate de respiraţie artificială (Cl. 10), aparate şi maşini frigorifice (Cl. 11).
  8. Scule şi instrumente de mână, acţionate manual; tacâmuri; arme albe, cu excepţia armelor de foc; aparate de ras.
    • Nota explicativă

      Clasa 8 include în principal unelte şi ustensile acţionate manual pentru efectuarea de sarcini precum găurirea, modelarea, tăierea şi perforarea.

      Această clasă include, în special:

      • unelte agricole, de grădinărit şi de amenajare a teritoriului acţionate manual;
      • unelte acţionate manual pentru dulgheri, artişti şi alţi artizani, de exemplu, ciocane, dălţi şi cuţite de strung;
      • mânere pentru uneltele de mână acţionate manual, precum cuţitele şi coasele;
      • ustensile de mână electrice şi neelectrice pentru îngrijirea personală şi artă corporală, de exemplu, aparate de ras, ustensile pentru ondularea părului, tatuat şi pentru manichiură şi pedichiură;
      • pompe acţionate manual;
      • tacâmuri de masă precum cuţite, furculiţe şi linguri, inclusiv cele fabricate din metale preţioase.

      Această clasă nu include, în special:

      • maşini-unelte şi ustensile acţionate de un motor (Cl. 7);
      • bisturie chirurgicale (Cl. 10);
      • pompe pentru anvelopele de biciclete (Cl. 12), pompe special adaptate pentru a fi utilizate cu mingi pentru jocuri (Cl. 28);
      • arme de mână, precum armele de foc (Cl. 13);
      • cuţite pentru hârtie şi tocătoare de hârtie pentru birou (Cl. 16);
      • mânere pentru obiecte care sunt clasificate în diferite clase după scopul sau destinaţia lor, de exemplu, mânere pentru bastoane, mânere pentru umbrele (Cl. 18), mânere pentru mături (Cl. 21);
      • ustensile pentru servire, de exemplu cleşti pentru zahăr, cleşti pentru gheaţă, palete pentru plăcinte şi polonice pentru servire, precum şi ustensile de bucătărie, de exemplu, linguri de amestecare, pisăloage şi mojare pentru amestecare, spărgătoare de nuci şi spatule (Cl. 21);
      • arme de scrimă (Cl. 28).
  9. Aparate şi instrumente ştiinţifice, pentru cercetare, de navigare, geodezice, fotografice, cinematografice, audiovizuale, optice, de cântărire, de măsurare, de semnalizare, de detectare, de testare, de verificare, de salvare şi didactice; aparate şi instrumente pentru conducerea, distribuirea, transformarea, acumularea, reglarea sau controlul distribuţiei sau utilizării energiei electrice; aparate şi instrumente pentru înregistrarea, transmiterea, reproducerea sau procesarea sunetului, imaginilor sau a datelor; suporturi media înregistrate şi descărcabile, software pentru calculatoare, suporturi media digitale sau analogice de înregistrare şi de stocare fără conţinut; mecanisme pentru aparate cu preplată; case de marcat, dispozitive de calculat; calculatoare şi dispozitive periferice pentru calculatoare; costume de scafandru, măşti pentru scafandri, dopuri de urechi pentru scafandri, cleşti de nas pentru scafandri şi înotători, mănuşi pentru scafandri, aparate de respirat pentru înot subacvatic; extinctoare.
    • Nota explicativă

      Clasa 9 include în special aparate şi instrumente utilizate în scopuri ştiinţifice sau de cercetare, echipamente audiovizuale şi informatice, precum şi echipamente de protecţie şi salvare.

      Această clasă include, în special:

      • aparate şi instrumente de cercetare ştiinţifică în laboratoare;
      • aparate de instruire şi simulatoare, de exemplu, resuscitarea manechinelor, simulatoare pentru conducerea şi controlul vehiculelor;
      • aparate şi instrumente pentru controlul şi monitorizarea aeronavelor, ambarcaţiunilor, vehiculelor aeriene fără pilot, de exemplu, instrumente de navigaţie, transmiţătoare, compasuri pentru măsurare, aparate GPS, aparate cu pilot automat pentru vehicule;
      • aparate şi instrumente pentru protecţie şi securitate, de exemplu, plase de siguranţă, lumini de semnalizare, aparate pentru lumini de trafic, pompe de incendiu, alarme sonore, token de securitate ca dispozitive de criptare;
      • îmbrăcăminte care protejează împotriva accidentelor grave sau a celor care pun viaţa în pericol, de exemplu, îmbrăcăminte care protejează împotriva accidentelor, iradiaţiilor sau focului, îmbrăcăminte antiglonţ, căşti de protecţie, căşti de protecţie pentru sporturi, gutiere pentru sport, costume de protecţie pentru aviator, genunchiere pentru muncitori;
      • aparate şi instrumente optice, de exemplu, ochelari, lentile de contact, ochelari cu lupă, oglinzi pentru inspectarea muncii, vizoare;
      • magneţi;
      • ceasuri inteligente, dispozitive portabile de urmărire a activităţii;
      • manete/joysticks pentru computere, altele decât cele pentru jocuri video, căşti pentru realitate virtuală, ochelari inteligenţi;
      • toc pentru ochelari; carcase pentru telefoane; carcase realizate special pentru aparate fotografice şi instrumente;
      • bancomate (ATM), case de marcat, instrumente și mașini de testare a materialelor;
      • baterii şi încărcătoare pentru țigările electronice;
      • unităţi de efecte electrice şi electronice pentru instrumente muzicale;
      • roboţi de laborator, roboţi didactici, roboţi pentru securitate şi supraveghere, roboţi umanoizi cu inteligenţă artificială.

      Această clasă nu include, în special:

      • manete/joysticks ca parte din aparate, altele decât cele pentru aparate de jocuri (Cl. 7), manete/joysticks pentru vehicule (Cl. 12), manete/joysticks pentru jocuri video, manete de comandă pentru jucării şi console de jocuri (Cl. 28);
      • aparate care funcţionează cu monede clasificate în diferite clase conform scopului sau funcţiei lor, de exemplu, maşini de spălat acţionate cu monede (Cl. 7), mese de biliard acţionate cu monede (Cl. 28);
      • roboți industriali (Cl. 7), roboţi chirurgicali (Cl. 10), roboţi de jucărie (Cl. 28);
      • pulsometre, aparate de monitorizare a ritmului cardiac, aparate pentru monitorizarea compoziţiei corporale (Cl. 10);
      • lămpi de laborator, arzătoare de laborator (Cl. 11);
      • lanterne pentru scufundare (Cl. 11);
      • semnale explozive de ceaţă, rachete de semnalizare (Cl. 13);
      • secţiuni histologice pentru scopuri didactice, mostre biologice utilizate în microscopie ca materiale didactice (Cl. 16);
      • îmbrăcăminte şi echipamente purtate pentru practicarea anumitor sporturi, de exemplu, căptuşeli de protecţie ca părţi din costumele de sport, măşti de scrimă, mănuşi pentru box (Cl. 28).
  10. Aparate şi instrumente chirurgicale, medicale, dentare şi veterinare; membre, ochi şi dinţi artificiali; articole ortopedice; materiale de sutură; dispozitive terapeutice şi de asistenţă, adaptate pentru persoanele cu handicap; aparate de masaj; aparate, dispozitive şi articole pentru sugari; aparate, dispozitive şi articole pentru activitate sexuală.
    • Nota explicativă

      Clasa 10 include în principal aparatele chirurgicale, medicale, dentare şi veterinare, instrumentele şi articolele utilizate în general pentru diagnosticarea, tratarea sau ameliorarea funcţiei sau stării persoanelor şi animalelor.

      Această clasă include, în special:

      • bandaje de susţinere, bandaje ortopedice;
      • îmbrăcăminte specială de uz medical, de exemplu, articole de îmbrăcăminte de compresie, ciorapi pentru varice, cămăşi de forţă, încălţăminte ortopedică;
      • articole, instrumente şi dispozitive pentru menstruaţie, contracepţie şi naștere, de exemplu, cupe menstruale, pesare, prezervative, saltele pentru naştere, forcepsuri;
      • articole şi dispozitive terapeutice şi protetice pentru implantare compuse din materiale artificiale sau sintetice, de exemplu, implanturi chirurgicale formate din materiale artificiale, sâni artificiali, stimulatoare cerebrale, implanturi biodegradabile de fixare a oaselor;
      • mobilier special conceput pentru scopuri medicale, de exemplu, fotolii de uz medical sau stomatologic, saltele pneumatice pentru scopuri medicale, mese de operaţie.

      Această clasă nu include, în special:

      • pansamente medicale şi articole sanitare absorbante, de exemplu, plasturi, bandaje şi tifon pentru pansamente, tampoane pentru sâni, scutece pentru bebeluşi şi pentru incontinenţă, tampoane (Cl. 5);
      • implanturi chirurgicale alcătuite din ţesut viu (Cl. 5);
      • ţigări fără tutun de uz medical (Cl. 5) şi ţigări electronice (Cl. 34);
      • scaune cu rotile şi scutere de mobilitate (Cl. 12);
      • mese de masaj (Cl. 20).
  11. Aparate şi instalaţii de iluminat, de încălzire, de răcire, de producere a vaporilor, de coacere, de uscare, de ventilare, de distribuire a apei şi de uz sanitar.
    • Nota explicativă

      Clasa 11 include în principal aparate şi instalaţii de control al mediului, în particular, pentru iluminat, gătit, răcire şi igienizare.

      Această clasă include, în special:

      • aparate şi instalaţii de aer condiţionat;
      • cuptoare, altele decât cele utilizate în laborator, de exemplu, cuptoare dentare, cuptoare cu microunde, cuptoare pentru brutărie;
      • sobe ca aparate de încălzire;
      • colectoare termice solare;
      • canale de fum pentru coşuri, suflante pentru coşurile de fum, cămine, șeminee casnice;
      • sterilizatoare, incineratoare;
      • aparate şi instalaţii de iluminat, de exemplu, tuburi luminoase pentru iluminat, reflectoare, lumini de siguranţă, numere luminoase pentru case, reflectoare de vehicule, lumini pentru vehicule;
      • lămpi, de exemplu, lămpi electrice, lămpi cu gaz, lămpi de laborator, lămpi cu ulei, lămpi stradale, lămpi de siguranţă;
      • solare orizontale;
      • instalaţii pentru baie, fitinguri pentru baie, instalaţii sanitare pentru baie;
      • toalete, pisoare;
      • fântâni, fântâni de ciocolată;
      • pernuţe, perne şi pături încălzite electric, nu cele pentru scopuri medicale;
      • sticle cu apă caldă;
      • articole de îmbrăcăminte încălzite electric;
      • aparate electrice pentru fabricarea iaurtului, maşini de copt pâine, maşini de cafea, maşini de făcut îngheţată;
      • maşini şi aparate de făcut gheaţă.

      Această clasă nu include, în special:

      • aparate de producere a aburului ca părţi componente ale maşinilor (Cl. 7);
      • condensatoare de aer (Cl. 7);
      • generatoare de curent, generatoare de electricitate (Cl. 7);
      • lămpi de lipit (Cl. 7), lămpi optice, lămpi pentru camere obscure (Cl. 9), lămpi pentru scopuri medicale (Cl. 10);
      • cuptoare pentru utilizare în laboratoare (Cl. 9);
      • celule fotovoltaice (Cl. 9);
      • lămpi de semnalizare (Cl. 9);
      • pernuţe, perne şi pături încălzite electric, pentru scopuri medicale (Cl. 10);
      • cădiţe portabile pentru bebeluşi (Cl. 21);
      • lăzi frigorifice portabile neelectrice (Cl. 21);
      • ustensile de gătit care nu au integrate o sursă de căldură, de exemplu, grătare neelectrice, dispozitive neelectrice pentru copt vafele belgiene, oale neelectrice de gătit sub presiune (Cl. 21);
      • saci pentru picioare, neîncălziţi electric (Cl. 25).
  12. Vehicule; aparate de locomoţie terestră, aeriană sau navală.
    • Nota explicativă

      Clasa 12 include în principal vehicule şi aparate pentru transportul persoanelor sau bunurilor pe uscat, în aer sau pe apă.

      Această clasă include, în special:

      • motoare pentru vehiculele terestre;
      • cuplaje şi componente de transmisie pentru vehiculele terestre;
      • vehicule cu pernă de aer;
      • vehicule cu comandă de la distanţă, altele decât jucăriile;
      • componente ale vehiculelor, de exemplu, bare de protecţie, parbrize, volane;
      • benzi de rulare pentru vehicule, precum și anvelope pentru toate tipurile de roți de vehicule.

      Această clasă nu include, în special:

      • material din metal pentru căile ferate (Cl. 6);
      • motoare, cuplaje şi componente de transmisie, altele decât pentru vehiculele terestre (Cl. 7);
      • componente de toate tipurile pentru motoare, de exemplu butoane de pornire, tobe de evacuare şi cilindri pentru motoare (Cl. 7);
      • şenile de cauciuc care sunt componente ale maşinilor de construcţii, miniere, agricole şi alte maşini de mare tonaj (Cl. 7);
      • triciclete pentru copii şi scutere, ca jucării (Cl. 28);
      • anumite vehicule speciale sau aparate cu roţi care nu sunt utilizate în scopuri de transport, de exemplu maşini de măturat cu autopropulsie (Cl. 7), vehicule de pompieri (Cl. 9), cărucioare pentru servit ceaiul (Cl. 20);
      • anumite componente ale vehiculelor, de exemplu, baterii electrice, contoare de distanţă parcursă şi radiouri pentru vehicule (Cl. 9), lumini pentru automobile şi biciclete (Cl. 11), covoare pentru automobile (Cl. 27).
  13. Arme de foc; muniţii şi proiectile; explozive; focuri de artificii.
    • Nota explicativă

      Clasa 13 include în principal arme de foc şi produse pirotehnice.

      Această clasă include, în special:

      • torțe de semnalizare, explozivi sau materiale pirotehnice;
      • pistoale de semnalizare;
      • spray-uri utilizate pentru apărarea personală;
      • semnale explozive de ceaţă, rachete de semnalizare;
      • pistoale cu aer comprimat ca fiind arme;
      • banduliere pentru arme;
      • arme de tir sportiv, arme de foc de vânătoare.

      Această clasă nu include, în special:

      • unsoare pentru arme (Cl. 4);
      • cuţite ca arme (Cl. 8);
      • arme de mână, altele decât armele de foc (Cl. 8);
      • semnale de ceaţă neexplozive, lasere de salvare cu semnale luminoase (Cl. 9);
      • lunete telescopice pentru armele de foc (Cl. 9);
      • torțe (Cl. 11);
      • pocnitori specifice Crăciunului (Cl. 28);
      • capse detonante de jucărie (Cl. 28);
      • pistoale de jucărie cu aer comprimat (Cl. 28);
      • chibrituri (Cl. 34).
  14. Metale preţioase şi aliajele lor; bijuterii, pietre preţioase şi semipreţioase; instrumente de ceasornicărie şi pentru măsurarea timpului.
    • Nota explicativă

      Clasa 14 include în principal metale preţioase şi anumite obiecte realizate din metale preţioase sau placate cu acestea, precum bijuterii, ceasornice şi ceasuri, şi componente ale acestora.

      Această clasă include, în special:

      • bijuterii, inclusiv imitaţii de bijuterii, de exemplu bijuteriile cu strasuri;
      • butoni de cămaşă, ace de cravată, agrafe de cravată;
      • inele de chei, lanţuri pentru chei şi brelocuri pentru acestea;
      • pandantive bijuterii;
      • cutii de bijuterii;
      • elemente componente pentru bijuterii, ceasornice şi ceasuri, de exemplu, cleme şi mărgele pentru bijuterii, mecanisme pentru ceasornice şi ceasuri, ace pentru ceasuri, arcuri de ceas, sticlă de ceas.

      Această clasă nu include, în special:

      • ceasuri inteligente (Cl. 9);
      • pandantive, altele decât cele pentru bijuterii, inele de chei sau lanţuri pentru chei (Cl. 26);
      • obiecte de artă care nu sunt realizate din metale preţioase sau placate cu acestea, care sunt clasificate în funcţie de materialul din care sunt realizate, de exemplu obiecte de artă din metal (Cl. 6), din piatră, ciment sau marmură (Cl. 19), din lemn, ceară, ipsos sau plastic (Cl. 20), din porţelan, ceramică, lut, teracotă sau sticlă (Cl. 21);
      • anumite obiecte realizate din metale preţioase sau placate cu acestea, care sunt clasificate în conformitate cu scopul sau destinaţia lor, de exemplu, metale sub formă de folie sau pudră pentru utilizare în vopsire, decorare, tipărire şi artă (Cl. 2), amalgame dentare din aur (Cl. 5), tacâmuri (Cl. 8), contacte electrice (Cl. 9), peniţe de aur (Cl. 21), ceainice (Cl. 21), broderii în aur şi argint (Cl. 26), tabachere (Cl. 34).
  15. Instrumente muzicale; pupitre pentru partituri şi stative pentru instrumente muzicale; baghete pentru dirijori.
    • Nota explicativă

      Clasa 15 include în principal instrumente muzicale, părţi şi accesorii ale acestora.

      Această clasă include, în special:

      • instrumente muzicale mecanice şi accesoriile acestora, de exemplu, flaşnete, piane mecanice, regulatoare de intensitate pentru pianele mecanice, tobe robotice;
      • cutii muzicale;
      • instrumente muzicale electrice şi electronice;
      • corzi, ancii, cheiţe (de acordare) şi pedale pentru instrumente muzicale;
      • diapazoane, ciocănele de acordare;
      • colofoniu (sacâz) pentru instrumentele muzicale cu corzi.

      Această clasă nu include, în special:

      • aparate pentru înregistrarea, transmiterea, amplificarea şi reproducerea sunetului, de exemplu, unităţi de efecte electrice şi electronice pentru instrumentele muzicale, pedale wah-wah, interfeţe audio, mixere audio, egalizatoare ca aparate audio, subwoofere (Cl. 9);
      • fişiere audio descărcabile (Cl. 9);
      • partituri muzicale electronice descărcabile (Cl. 9), partituri muzicale tipărite (Cl. 16);
      • tonomate muzicale (Cl. 9);
      • metrometre (Cl. 9);
      • felicitări muzicale (Cl. 16).
  16. Hârtie şi carton; produse de imprimerie; articole pentru legătorie; fotografii; articole de papetărie şi de birou, cu excepţia mobilei; adezivi pentru papetărie sau menaj; materiale de desen şi materiale pentru artişti; pensule; materiale didactice şi de instruire; foi, folii şi pungi din plastic pentru împachetare şi ambalare; caractere şi clişee tipografice.
    • Nota explicativă

      Clasa 16 include în principal hârtie, carton şi anumite articole fabricate din aceste materiale, precum şi rechizite de birou.

      Această clasă include, în special:

      • cuţite de tăiat hârtia şi maşini de tăiat hârtia;
      • huse, coperţi şi dispozitive de strângere sau fixare a hârtiei, de exemplu, dosare pentru documente, clipsuri pentru bani, suporturi pentru carnetele de cecuri, agrafe de birou, suporturi pentru paşapoarte, albume;
      • anumite maşini de birou, de exemplu, maşini de scris, duplicatoare, maşini de francat pentru birou, ascuţitori de creioane;
      • articole de pictură utilizate de către artişti şi pictori de interior şi exterior, de exemplu, palete pentru amestecarea acuarelelor pentru artişti, palete şi şevalete pentru pictori, trafaleţi şi tăvi;
      • anumite articole din hârtie de unică folosinţă, de exemplu, bavete, şerveţele şi garnituri de masă din hârtie;
      • anumite articole fabricate din hârtie sau carton care nu sunt altfel clasificate după scopul sau destinaţia lor, de exemplu, pungi de hârtie, plicuri şi cutii pentru ambalat, statui, figurine şi opere de artă din hârtie sau carton, precum figurine din papier mâché (pastă de hârtie), litografii înrămate sau neînrămate, picturi şi acuarele.

      Această clasă nu include, în special:

      • vopsele (Cl. 2);
      • unelte de mână pentru artişti, de exemplu, spatule, dălţi de sculptori (Cl. 8);
      • materiale didactice, de exemplu, aparate de predare audiovizuală, manechine de resuscitare (Cl. 9) şi machete de jucării (Cl. 28);
      • anumite articole din hârtie sau carton care sunt clasificate în conformitate cu scopul sau destinaţia acestora, de exemplu, hârtie fotografică (Cl. 1), hârtie abrazivă (Cl. 3), jaluzele de hârtie (Cl. 20), ceşti şi farfurii de masă din hârtie (Cl. 21), lenjerie de pat din hârtie (Cl. 24), îmbrăcăminte din hârtie (Cl. 25), hârtie pentru ţigări (Cl. 34).
  17. Cauciuc, gutapercă, gumă, azbest, mică, neprelucrate şi semiprelucrate, şi înlocuitori pentru toate aceste materiale; materiale plastice şi răşini extrudate destinate utilizării în producţie; materiale de călăfătuire, etanşare şi izolare; ţevi, tuburi şi furtunuri flexibile, nemetalice.
    • Nota explicativă

      Clasa 17 include în principal materiale izolante electrice, termice şi acustice şi materiale plastice pentru utilizare în fabricare sub formă de foi, plăci şi tije, precum şi anumite produse din cauciuc, gutapercă, gumă, azbest, mică sau înlocuitori ai acestora.

      Această clasă include, în special:

      • material din cauciuc pentru reşaparea anvelopelor;
      • bariere plutitoare împotriva poluării;
      • benzi adezive, altele decât papetărie şi pentru uz medical sau casnic;
      • folii de plastic, altele decât pentru împachetat şi ambalat, de exemplu, folii de protecţie antiorbire pentru geamuri;
      • fire elastice şi fire din cauciuc sau plastic, care nu sunt utilizate la produsele textile;
      • anumite produse realizate din materialele din această clasă care nu sunt altfel clasificate după scopul sau destinaţia lor, de exemplu, suporturi din spumă pentru aranjamentele florale, materiale de căptuşire şi materiale de umplere din cauciuc sau mase plastice, dopuri de cauciuc, amortizoare de şocuri din cauciuc, pungi de cauciuc sau plicuri pentru ambalat.

      Această clasă nu include, în special:

      • furtunuri de incendiu (Cl. 9);
      • ţevi care fac parte din instalaţiile sanitare (Cl. 11) şi ţevi rigide din metal (Cl. 6) şi cele nemetalice (Cl. 19);
      • sticlă izolantă pentru construcţii (Cl. 19);
      • anumite produse realizate din materialele din această clasă care sunt clasificare în conformitate cu scopul sau destinaţia acestora, de exemplu, răşini de gumă (Cl. 2), cauciuc pentru uz stomatologic (Cl. 5), ecrane din azbest pentru pompieri (Cl. 9), petice din cauciuc adezive pentru repararea camerelor de aer (Cl. 12), radiere (Cl. 16).
  18. Piele şi imitaţii de piele; piei de animale; genţi de voiaj şi de transport; umbrele şi parasolare; bastoane; bice, harnaşament şi articole de şelărie; zgărzi, lese şi îmbrăcăminte pentru animale.
    • Nota explicativă

      Clasa 18 include în principal articole din piele, imitaţii de piele şi anumite produse realizate din aceste materiale.

      Această clasă include, în special:

      • bagaje şi genţi de transport, de exemplu, geamantane, cufere (de voiaj), genţi de voiaj, genţi tip marsupiu pentru transportul copiilor; ghiozdane;
      • etichete pentru bagaje şi genţi;
      • etuiuri pentru cărţile de vizită şi portofele;
      • cutii şi tocuri din piele sau carton imitaţie de piele.

      Această clasă nu include, în special:

      • bastoane sau bastoane tetrapod pentru scopuri medicale (Cl. 10);
      • articole de îmbrăcăminte, încălţăminte şi pentru acoperirea capului din piele pentru persoane (Cl. 25);
      • genţi şi tocuri adaptate produselor pe care le conţin, de exemplu, genţi adaptate pentru laptopuri (Cl. 9); genţi şi tocuri pentru camere şi echipamente de fotografiat (Cl. 9), tocuri pentru instrumentele muzicale (Cl. 15), genţi de golf cu sau fără roţi, genţi special concepute pentru schiuri şi plăci de surf (Cl. 28);
      • anumite produse realizate din piele, imitaţii de piele, piei de animale şi piei brute care sunt clasificate în conformitate cu scopul sau destinaţia acestora, de exemplu curele de ascuţit briciul din piele (Cl. 8), piele de lustruire (Cl. 21), piei tăbăcite pentru curăţat (Cl. 21), curele de piele pentru îmbrăcăminte (Cl. 25).
  19. Materiale, nemetalice, pentru clădiri şi construcţii; conducte rigide, nemetalice, pentru construcţii; asfalt, smoală, gudron şi bitum; construcţii transportabile, nemetalice; monumente, nemetalice.
    • Nota explicativă

      Clasa 19 include în principal materiale de construcţii nemetalice, pentru clădiri şi construcţii.

      Această clasă include, în special:

      • lemn semiprelucrat pentru utilizare în construcţii de exemplu, grinzi, scânduri, panouri;
      • placaje din lemn;
      • sticlă pentru construcţii de exemplu, plăci de sticlă, sticlă izolantă pentru construcţii, sticlă de siguranţă;
      • granule de sticlă pentru marcarea drumurilor;
      • granit, marmură, pietriş;
      • teracotă utilizată ca materiale de construcţii;
      • ţigle, nemetalice, cu celule fotovoltaice încorporate.
      • pietre funerare şi cavouri, nemetalice;
      • statuete, busturi şi piese de artă din piatră, ciment sau marmură;
      • cutii de scrisori din zidărie;
      • geotextile;
      • tencuieli ca material de construcţii;
      • eşafodaje, nemetalice;
      • construcţii sau structuri transportabile, nemetalice, de exemplu, acvarii, voliere, catarge pentru steaguri, verande, piscine.

      Această clasă nu include, în special:

      • preparate pentru conservarea cimentului, preparate pentru impermeabilizarea cimentului (Cl. 1);
      • preparate ignifuge (Cl. 1);
      • conservanţi pentru lemn (Cl. 2);
      • uleiuri de decofrare pentru construcţii (Cl. 4);
      • cutii poştale metalice (Cl. 6) și nemetalice din zidărie (Cl. 20);
      • statui, busturi și opere de artă din metale comune (Cl. 6), din metale prețioase (Cl. 14), din lemn, ceară, ipsos sau plastic (Cl. 20), din porțelan, ceramică, lut, teracotă sau sticlă (Cl. 21);
      • anumite țevi, nemetalice, nu pentru construcții, de exemplu, țevi care fac parte din instalațiile sanitare (Cl. 11), ţevi flexibile, tuburi şi furtunuri, nemetalice (Cl. 17);
      • substanţe pentru izolarea clădirilor împotriva umidităţii (Cl. 17);
      • sticlă pentru geamurile vehiculelor (produs semiprelucrat) (Cl. 21);
      • colivii (Cl. 21);
      • preşuri (covoraşe) şi protecţii pentru pardoseli, linoleumuri şi alte materiale pentru acoperirea pardoselilor existente (Cl. 27);
      • cherestea brută și netăiată (Cl. 31).
  20. Mobile, oglinzi, rame pentru tablouri; containere, nemetalice, pentru depozitare sau transport; oase neprelucrate sau semiprelucrate, coarne, fanoane de balenă sau sidef; scoici; spumă de mare; chihlimbar galben.
    • Nota explicativă

      Clasa 20 include în principal mobilier şi părţi din acesta, precum şi anumite produse din lemn, plută, stuf, trestie, răchită, corn, os, os de balenă, scoică, chihlimbar, sidef, spumă de mare, şi înlocuitori ai acestor materiale sau din materiale plastice.

      Această clasă include, în special:

      • mobilier metalic, mobilier pentru camping, suporturi pentru arme, standuri pentru ziare;
      • jaluzele şi obloane interioare;
      • articole pentru pat, de exemplu, saltele, somiere, perne;
      • oglinzi, mobilier şi oglinzi de toaletă;
      • plăcuţe de înmatriculare, nemetalice;
      • articole mici nemetalice, de exemplu, bolţuri, şuruburi, dibluri, rotile pentru mobilă, coliere pentru fixarea ţevilor;
      • cutii de scrisori, nemetalice sau din zidărie;
      • anumite aparate de distribuire, nemetalice, automate sau neautomate, de exemplu, distribuitoare de prosoape, distribuitoare de tichete de stat la rând, distribuitoare de pungi pentru excrementele câinilor, distribuitoare de hârtie igienică;
      • distribuitoare de prosoape, distribuitoare metalice de tichete de stat la rând, distribuitoare metalice, de pungi pentru excrementele câinilor, distribuitoare de hârtie igienică.

      Această clasă nu include, în special:

      • mobilier special pentru laboratoare (Cl. 9) sau pentru uz medical (Cl. 10);
      • jaluzele exterioare metalice (Cl. 6), nemetalice şi netextile (Cl. 19), sau textile (Cl. 22);
      • lenjerie de pat, plăpumi de puf sau saci de dormit (Cl. 24);
      • anumite aparate de distribuire care sunt clasificate în dependență de funcția sau scopul lor, de exemplu, dispersoare de fluide pentru uz industrial (cl. 7), terminale electronice de distribuit tichete (cl. 9), distribuitoare dozatoare de uz medical (cl. 10), distribuitoare de bandă adezivă (cl. 16);
      • anumite oglinzi cu utilizări specifice, de exemplu, oglinzi utilizate în produsele optice (Cl. 9), oglinzi utilizate în chirurgie sau stomatologie (Cl. 10), oglinzi retrovizoare (Cl. 12), oglinzi de vizor pentru arme (Cl. 13);
      • anumite produse din lemn, plută, stuf, trestie, răchită, corn, os, os de balenă, scoică, chihlimbar, sidef, spumă de mare şi înlocuitori ai acestor materiale, sau din materiale plastice, care sunt clasificate în conformitate cu scopul sau destinaţia acestora, de exemplu, mărgele pentru realizarea bijuteriilor (Cl. 14), scânduri din lemn pentru pardoseală (Cl. 19), coşuri de uz casnic (Cl. 21), pahare din plastic (Cl. 21), covoraşe (Cl. 27).
  21. Ustensile şi recipiente pentru menaj sau de bucătărie; articole de bucătărie şi veselă, cu excepţia furculiţelor, cuţitelor şi lingurilor; piepteni şi bureţi; perii, cu excepţia pensulelor; materiale pentru perii; articole pentru curăţare; sticlă brută sau semiprelucrată, cu excepţia sticlei pentru construcţii; sticlărie, porţelan şi ceramică.
    • Nota explicativă

      Clasa 21 include în principal mici aparate şi ustensile manuale de uz casnic şi de bucătărie, precum şi ustensile cosmetice, sticlărie şi anumite articole din porţelan, ceramică, lut, teracotă sau sticlă.

      Această clasă include, în special:

      • ustensile de uz casnic şi de bucătărie, de exemplu, pliciuri pentru insectele zburătoare, cârlige de rufe, linguri de amestecare, linguri de gătit şi tirbuşoane, precum şi ustensile de servire, de exemplu, cleşti de zahăr, cleşti de gheaţă, palete pentru plăcinte şi polonice pentru servire;
      • recipiente de uz casnic, de bucătărie şi de gătit, de exemplu, vase, sticle, puşculiţe, găleţi, agitatoare de cocktailuri, şi fierbătoare neelectrice oale de gătit sub presiune, vase de gătit şi tigăi;
      • aparate mici de bucătărie acţionate manual pentru mărunţire, măcinare, presare sau zdrobire, de exemplu, prese pentru usturoi, spărgătoare de nuci, pisăloage şi mojare;
      • suporturi pentru veselă şi pentru carafe;
      • ustensile cosmetice şi de toaletă, de exemplu, piepteni şi periuţe de dinţi electrice şi neelectrice, aţă dentară, separatoare din spumă pentru degete utilizate la pedichiură, bureţi pentru pudră, genţi de cosmetice dotate;
      • articole de grădinărit, de exemplu, mănuşi de grădinărit, jardiniere, stropitori şi duze pentru furtunuri de stropit;
      • acvarii interioare, terarii şi vivarii.

      Această clasă nu include, în special:

      • preparate de curăţare (Cl. 3);
      • containere pentru depozitarea şi transportul bunurilor, metalice (Cl. 6), nemetalice (Cl. 20);
      • aparate mici pentru mărunţire, măcinare, presare sau zdrobire, care sunt acţionate cu ajutorul energiei electrice (Cl. 7);
      • aparate de ras şi de bărbierit, maşini de tuns părul şi unghiere, ustensile electrice şi neelectrice pentru manichiură şi pedichiură, de exemplu, seturi de manichiură, plăci abrazive, cleşti pentru cuticule (Cl. 8);
      • tacâmuri de masă (Cl. 8) şi unelte de tăiat acţionate manual pentru utilizare în bucătărie, de exemplu, mărunţitoare de legume, cuţite pentru pizza, feliatoare de brânză (Cl. 8);
      • piepteni pentru îndepărtarea păduchilor, raclete pentru curăţarea limbii (Cl. 10);
      • ustensile de gătit, electrice (Cl. 11);
      • oglinzi de toaletă (Cl. 20);
      • anumite articole fabricate din sticlă, porţelan şi lut care sunt clasificate în conformitate cu scopul sau destinaţia acestora, de exemplu, porţelan pentru proteze dentare (Cl. 5), lentile de ochelari (Cl. 9), vată de sticlă pentru izolaţie, sticlă acrilică sau organică, semiprelucrată (Cl. 17), plăci de lut (Cl. 19), sticlă pentru construcţii (Cl. 19), fibre de sticlă utilizate la produsele textile (Cl. 22).
  22. Frânghii şi sfori; plase; corturi şi prelate; marchize din materiale textile sau sintetice; vele; saci pentru transportul şi depozitarea materialelor în vrac; materiale de capitonare, amortizare şi de umplutură, cu excepţia hârtiei, cartonului, cauciucului sau a materialelor plastice; fibre textile brute şi înlocuitori ai acestora.
    • Nota explicativă

      Clasa 22 include în principal pânză şi alte materiale pentru fabricarea velelor, frânghii, materiale de căptuşire, amortizare şi de umplutură şi materiale textile fibroase brute.

      Această clasă include, în special:

      • coarde şi sfori din fibre textile naturale sau artificiale, hârtie sau materiale plastice;
      • plase de pescuit comerciale, hamace, scări din frânghie;
      • prelate pentru vehicule, neformate;
      • saci şi plase care nu sunt altfel clasificate după scopul sau destinaţia lor, de exemplu, saci din plasă pentru spălarea rufelor, saci pentru cadavre, saci poştali;
      • pungi de ambalat din material textil;
      • fibre animale şi fibre textile brute, de exemplu, păr de animale, coconi, iută, lână brută sau tratată, mătase brută

      Această clasă nu include, în special:

      • cabluri metalice (Cl. 6);
      • corzi pentru instrumentele muzicale (Cl. 15) şi pentru rachetele de sport (Cl. 28);
      • materiale de umplutură şi de căptuşire din hârtie sau carton (Cl. 16), cauciuc sau plastic (Cl. 17);
      • saci şi plase care sunt clasificate în conformitate cu scopul sau destinaţia acestora, de exemplu, plase de siguranţă (Cl. 9), plase de portbagaj pentru vehicule (Cl. 12), huse de îmbrăcăminte pentru călătorie (Cl. 18), plase pentru păr (Cl. 26), saci de golf (Cl. 28), plase pentru sporturi (cl. 28);
      • saci de ambalat, nu din material textil, care sunt clasificaţi în funcţie de materialul din care sunt fabricaţi, de exemplu, pungi de ambalat din hârtie sau plastic (Cl. 16), din cauciuc (Cl. 17), din piele (Cl. 18).
  23. Fire de uz textil.
    • Nota explicativă

      Clasa 23 include în principal ațe și fire naturale sau sintetice pentru utilizare la produsele textile.

      Această clasă include, în special:

      • fire textile din fibră de sticlă, elastic, cauciuc sau plastic pentru utilizare la produsele textile;
      • fire pentru broderie, filat și cusut, inclusiv cele metalice;
      • mătase toarsă, bumbac tors, lână toarsă.

      Această clasă nu include, în special:

      • anumite fire cu utilizare specifică, cum ar fi fire de identificare pentru cablurile electrice (Cl. 9), fire chirurgicale (Cl. 10), fire din metal prețios care sunt bijuterii (Cl. 14);
      • fire, altele decât cele pentru uz textil, care sunt clasificate după scopul sau destinaţia lor, de exemplu, fire metalice de legare (Cl. 6) și nemetalice (Cl. 22), fire elastice, fire din cauciuc sau plastic (Cl. 17), fire din fibră de sticlă (Cl. 21).
  24. Textile şi înlocuitori de textile; lenjerie de uz casnic; perdele din material textil sau plastic.
    • Nota explicativă

      Clasa 24 include în principal pânze şi huse din pânză pentru uz casnic.

      Această clasă include, în special:

      • lenjerie de uz casnic, de exemplu, cearşafuri, dosuri de perne, prosoape din material textil;
      • lenjerie de pat din hârtie;
      • saci de dormit, huse pentru sacii de dormit;
      • plase de ţânţari.

      Această clasă nu include, în special:

      • pături încălzite electric, pentru scopuri medicale (Cl. 10) şi cele neutilizate în scopuri medicale (Cl. 11);
      • feţe de masă din hârtie (Cl. 16);
      • perdele de siguranţă din azbest (Cl. 17), perdele din bambus şi perdele decorative din mărgele (Cl. 20);
      • pături pentru cai (Cl. 18);
      • anumite materiale textile şi ţesături pentru utilizări specifice, de exemplu, pânze de legătorie (Cl. 16), ţesături izolatoare (Cl. 17), geotextile (Cl. 19).
  25. Îmbrăcăminte, încălţăminte, articole care servesc la acoperirea capului.
    • Nota explicativă

      Clasa 25 include în principal, articole de îmbrăcăminte, încălţăminte şi pentru acoperirea capului, pentru uz uman.

      Această clasă include, în special:

      • piese de îmbrăcăminte, încălţăminte şi pentru acoperirea capului, de exemplu, manșoane, buzunare, căptuşeli de-a gata, tocuri și protecţii de călcâi, caschete, carcase de pălării;
      • îmbrăcăminte și încălțăminte pentru sporturi, de exemplu, mănuși de schi, maieuri sport, îmbrăcăminte pentru cicliști, uniforme de judo și karate, pantofi de fotbal, pantofi pentru gimnastică, ghete de schi;
      • costume de bal mascat;
      • îmbrăcăminte din hârtie, pălării din hârtie utilizate ca îmbrăcăminte;
      • bavete, nu din hârtie;
      • batiste de buzunar;
      • saci pentru picioare, neîncălziţi electric.

      Această clasă nu include, în special:

      • componente mici ale echipamentelor utilizate în industria încălțămintei, de exemplu, cuie pentru pantofi și flecuri pentru pantofi metalice (Cl. 6) și nemetalice (Cl. 20), precum și accesorii de mercerie și închizători pentru îmbrăcăminte, încălțăminte și articole pentru acoperirea capului, de exemplu, cleme, catarame, fermoare, panglici, benzi pentru pălărie, ornamente pentru pălărie și pantofi (Cl. 26);
      • anumite articole de îmbrăcăminte, încălţăminte și pentru acoperirea capului pentru uz special, de exemplu, căști de protecție, inclusiv pentru sport (Cl. 9), îmbrăcăminte de protecţie împotriva incendiilor (Cl. 9), îmbrăcăminte specială pentru camerele de operare (Cl. 10), încălțăminte ortopedică (Cl. 10), precum și îmbrăcămintea și încălțămintea care sunt esențiale pentru practicarea anumitor sporturi, de exemplu, mănuși de baseball, mănuși de box, patine de gheață (Cl. 28);
      • articole de îmbrăcăminte încălzite electric (Cl. 11);
      • saci pentru picioare încălziți electric (Cl. 11), saci de iarnă adaptaţi pentru cărucioare și landouri (Cl. 12);
      • bavete din hârtie (Cl. 16);
      • șervețele din hârtie (Cl. 16) și din material textil (Cl. 24);
      • îmbrăcăminte pentru animale (Cl. 18);
      • măști de carnaval (Cl. 28);
      • îmbrăcăminte pentru păpuși (Cl. 28);
      • pălării din hârtie pentru petreceri (Cl. 28).
  26. Dantele, şireturi şi broderii, panglici şi funde ca articole de mercerie; nasturi, capse şi copci, ace şi ace cu gămălie; flori artificiale; decoraţiuni pentru păr; păr fals.
    • Nota explicativă

      Clasa 26 include în principal articole necesare în croitorie, păr natural sau sintetic pentru purtare şi podoabe pentru păr, precum şi mici obiecte decorative destinate să împodobească o varietate de obiecte, care nu sunt incluse în alte clase.

      Această clasă include, în special:

      • peruci, calote din păr, bărbi false;
      • agrafe, elastice de păr;
      • panglici și funde ca articole de mercerie sau utilizate ca decorațiuni pentru păr, făcute din orice material;
      • panglici și funde pentru împachetat cadouri, nu din hârtie;
      • plase pentru păr;
      • catarame, fermoare;
      • pandantive, altele decât cele pentru bijuterii, inele de chei sau lanţuri pentru chei;
      • ghirlande și coroane artificiale pentru Crăciun, inclusiv cele cu lumini incorporate;
      • anumite articole pentru ondularea părului, de exemplu, ondulatoare de păr, electrice şi neelectrice, altele decât ustensilele manuale, ace pentru ondularea părului, hârtie pentru ondularea părului.

      Această clasă nu include, în special:

      • gene false (Cl. 3);
      • cârlige ca articole mici din elemente metalice (Cl. 6), sau elemente nemetalice (Cl. 20), cârlige pentru perdele (Cl. 20);
      • anumite tipuri speciale de ace, de exemplu, ace de tatuat (Cl. 8), ace pentru busolele topografice (Cl. 9), ace pentru scopuri medicale (Cl. 10), ace de pompe pentru umflarea mingilor de joacă (Cl. 28);
      • ustensile de mână pentru ondularea părului, de exemplu, cleşti pentru ondulare, ondulatoare pentru gene (Cl. 8);
      • proteze capilare (Cl. 10);
      • pandantive bijuterii, brelocuri pentru inele de chei sau lanţuri pentru chei (Cl. 14);
      • anumite panglici și funde, de exemplu, panglici și funde din hârtie, altele decât cele pentru mercerie sau pentru decorarea părului (Cl. 16), panglici pentru gimnastică ritmică (Cl. 28);
      • aţe şi fire pentru utilizare la produsele textile (Cl. 23).
      • pomi de Crăciun din material sintetic (Cl. 28).
  27. Covoare, preşuri, rogojini, linoleum şi alte produse pentru acoperirea podelelor; tapete murale, nu din materiale textile.
    • Nota explicativă

      Clasa 27 include în principal produse destinate să acopere pardoselile şi pereţii construiţi anterior.

      Această clasă include, în special:

      • covoare pentru automobile;
      • saltele ca învelitori de pardoseli, de exemplu, covoraşe de baie, covoraşe de intrare, saltele pentru gimnastică, saltele pentru yoga;
      • gazon artificial;
      • tapet, inclusiv tapetul din material textil.

      Această clasă nu include, în special:

      • podele, pardoseli, dale metalice pentru pardoseală (Cl. 6) și nemetalice (Cl. 19), scânduri din lemn pentru podea (Cl. 19);
      • covoare încălzite electric (Cl. 11);
      • geotextile (Cl. 19);
      • saltele pentru ţarcurile pentru copii (Cl. 20);
      • carpete textile agăţate pe pereţi (Cl. 24).
  28. Jocuri, jucării şi articole pentru joacă; aparate pentru jocuri video; articole de gimnastică şi sport; decoraţiuni (ornamente) pentru pomul de Crăciun.
    • Nota explicativă

      Clasa 28 include în principal jucării, aparate pentru jocuri, echipamente sportive, articole pentru petrecere sau carnaval şi amuzament, precum şi articole pentru pomul de Crăciun.

      Această clasă include, în special:

      • aparate de amuzament şi de joc, inclusiv manetele de comandă pentru acestea;
      • jucării pentru petrecere sau carnaval și pentru a face glume, de exemplu, măşti de carnaval, pălării de petrecere din hârtie, confeti, tuburi cu confeti şi pocnitori cu surprize specifice Crăciunului;
      • instrumente de vânătoare şi de pescuit, de exemplu, undiţe de pescuit, mincioguri pentru pescarii cu undiţa, momeli, fluiere pentru vânătoare;
      • echipamente pentru diverse sporturi şi jocuri.

      Această clasă nu include, în special:

      • lumânări pentru pomul de Crăciun (Cl. 4), instalaţii electrice pentru pomul de Crăciun (Cl. 11), decoraţiuni de cofetărie şi din ciocolată (Cl. 30);
      • echipament de scufundare (Cl. 9);
      • jucării sexuale şi păpuşi pentru sex (Cl. 10);
      • îmbrăcăminte pentru gimnastică şi sporturi (Cl. 25);
      • anumite articole sportive şi de gimnastică, de exemplu, căşti de protecţie, ochelari de protecţie şi protecţii dentare pentru sporturi (Cl. 9), arme de tir sportiv (Cl. 13), covoare de gimnastică (Cl. 27), precum şi anumite echipamente de vânătoare şi de pescuit, de exemplu, cuţite de vânătoare, harpoane (Cl. 8), arme de vânătoare (Cl. 13), plase de pescuit comerciale (Cl. 22), care sunt clasificate în conformitate cu alt scop sau destinaţie.
  29. Carne, peşte, păsări şi vânat; extracte din carne; fructe şi legume conservate, congelate, uscate şi fierte; jeleuri, dulceţuri, compoturi; ouă; lapte, brânzeturi, unt, iaurt şi alte produse lactate; uleiuri şi grăsimi comestibile.
    • Nota explicativă

      Clasa 29 include în principal produse alimentare de origine animală, precum şi legume şi alte produse comestibile horticole care sunt pregătite sau conservate pentru consum.

      Această clasă include, în special:

      • alimente pe bază de carne, pește, fructe sau legume;
      • insecte comestibile;
      • băuturi din lapte cu conţinut predominant de lapte;
      • substituenţi de lapte, de exemplu, lapte de migdale, lapte de nucă de cocos, lapte de arahide, lapte de orez, lapte de soia;
      • ciuperci conservate;
      • boabe și nuci preparate pentru consumul uman;
      • seminţe pregătite pentru consum uman, care nu sunt condimente sau arome.

      Această clasă nu include, în special:

      • uleiuri și grăsimi, altele decât cele pentru consum, de exemplu, uleiuri esențiale (Cl. 3), ulei industrial (Cl. 4), ulei de ricin pentru scopuri medicale (Cl. 5);
      • alimente pentru bebeluşi (Cl. 5);
      • alimente dietetice şi substanţe adaptate pentru uz medical (Cl. 5);
      • suplimente dietetice (Cl. 5);
      • sosuri pentru salate (Cl. 30);
      • seminţe procesate pentru a fi utilizate ca şi condimente (Cl. 30);
      • nuci învelite în ciocolată (Cl. 30);
      • fructe, legume, nuci și semințe proaspete și neprocesate (Cl. 31);
      • hrană pentru animale (Cl. 31);
      • animale vii (Cl. 31);
      • seminţe pentru plantare (Cl. 31).
  30. Cafea, ceai, cacao şi înlocuitori ai acestora; orez, paste făinoase şi tăiţei; tapioca şi sago; făină şi preparate din cereale; pâine, produse de patiserie şi cofetărie; ciocolată; îngheţată, şerbeturi şi alte îngheţate comestibile; zahăr, miere, sirop de melasă; drojdie, praf de copt; sare, condimente, mirodenii, plante aromatice conservate; oţet, sosuri şi alte condimente; gheaţă (apă îngheţată).
    • Nota explicativă

      Clasa 30 include în principal produse alimentare de origine vegetală, cu excepția fructelor și a legumelor, preparate sau conservate pentru consum, precum şi produse auxiliare destinate îmbunătăţirii aromei alimentelor.

      Această clasă include, în special:

      • băuturi pe bază de cafea, cacao, ciocolată sau ceai;
      • cereale preparate pentru consum uman de exemplu, fulgi de ovăz, fulgi de porumb, orz decorticat, bulgur, musli;
      • pizza, plăcinte, sandvișuri;
      • nuci învelite în ciocolată;
      • arome, altele decât uleiurile esenţiale, pentru alimente și  băuturi.

      Această clasă nu include, în special:

      • sare pentru scopuri industriale (Cl. 1);
      • arome alimentare ca uleiuri esențiale (Cl. 3);
      • ceaiuri medicinale şi alimente dietetice şi substanţe adaptate pentru uz medical (Cl. 5);
      • alimente pentru bebeluşi (Cl. 5);
      • suplimente dietetice (Cl. 5);
      • drojdie pentru scopuri farmaceutice (Cl. 5), drojdie pentru consumul de către animale (Cl. 31);
      • băuturi din lapte cu aromă de cafea, cacao, ciocolata sau ceai (Cl. 29);
      • supe, bulioane (Cl. 29);
      • cereale brute (Cl. 31);
      • ierburi proaspete (Cl. 31);
      • hrană pentru animale (Cl. 31).
  31. Produse agricole, de acvacultură, horticole şi forestiere, brute şi neprelucrate; cereale şi seminţe crude şi neprocesate; fructe şi legume proaspete, plante aromatice proaspete; plante şi flori naturale; bulbi, răsaduri şi seminţe pentru plantare; animale vii; hrană şi băuturi pentru animale; malţ.
    • Nota explicativă

      Clasa 31 include în principal produsele crescute în pământ şi în apă care nu au fost supuse nici unei forme de pregătire pentru consum, animale şi plante vii, precum şi hrană pentru animale.

      Această clasă include, în special:

      • cereale neprocesate;
      • fructe şi legume proaspete, chiar şi după spălare sau ceruire;
      • reziduuri de plante;
      • alge neprocesate;
      • lemn brut;
      • ouă fecundate pentru incubaţie;
      • ciuperci şi trufe proaspete;
      • litiere pentru animale, de exemplu, nisip aromat, hârtie abrazivă (litiere) pentru animalele de companie.

      Această clasă nu include, în special:

      • culturi de microorganisme şi lipitori pentru scopuri medicale (Cl. 5);
      • suplimente dietetice pentru animale şi hrană medicinală pentru animale (Cl. 5);
      • lemn semiprelucrat (Cl. 19);
      • momeală de pescuit artificială (Cl. 28);
      • orez (Cl. 30);
      • tutun (Cl. 34).
  32. Bere; băuturi nealcoolice; ape minerale şi carbogazoase; băuturi din fructe şi sucuri de fructe; siropuri şi alte preparate pentru fabricarea băuturilor nealcoolice.
    • Nota explicativă

      Clasa 32 include în principal băuturi nealcoolice, precum şi bere.

      Această clasă include, în special:

      • băuturi fără alcool;
      • băuturi răcoritoare;
      • băuturi pe bază de orez și soia, altele decât substituenții de lapte;
      • băuturi energizante, băuturi izotonice, băuturi sportive bogate în proteine;
      • esențe și extracte de fructe nealcoolice pentru prepararea băuturilor.

      Această clasă nu include, în special:

      • arome pentru băuturi care sunt uleiuri esențiale (Cl. 3) sau altele decât uleiurile esențiale (Cl. 30);
      • băuturi dietetice adaptate pentru scopuri medicale (Cl. 5);
      • băuturi din lapte (cu conţinut predominant de lapte milkshake) (Cl. 29);
      • substituenți ai laptelui, de exemplu, lapte de migdale, lapte din nucă de cocos, lapte de arahide, lapte de orez, lapte de soia (Cl. 29);
      • suc de lămâie pentru uz culinar, suc de roșii pentru gătit (Cl. 29);
      • băuturi pe bază de cafea, cacao, ciocolată sau ceai (Cl. 30).
      • băuturi pentru animalele de companie (Cl. 31);
      • băuturi alcoolice, cu excepţia berii (Cl. 33).
  33. Băuturi alcoolice, cu excepţia berii; preparate alcoolice pentru fabricarea băuturilor.
    • Nota explicativă

      Clasa 33 include în special băuturi alcoolice, esențe și extracte.

      Această clasă include, în special:

      • vinuri, vinuri fortificate;
      • cidru alcoolic, rachiu de pere;
      • băuturi spirtoase, lichioruri;
      • esențe alcoolice, extracte din fructe alcoolice, bitter.

      Această clasă nu include, în special:

      • băuturi medicinale (Cl. 5);
      • băuturi fără alcool (Cl. 32);
      • bere (Cl. 32);
      • amestecuri nealcoolice folosite pentru fabricarea băuturilor, de exemplu, băuturi răcoritoare, apă carbogazoasă (Cl. 32).
  34. Tutun şi înlocuitori de tutun; ţigări şi trabucuri; ţigări electronice şi vaporizatoare orale pentru fumători; articole pentru fumători; chibrituri.
    • Nota explicativă

      Clasa 34 include în principal tutun și articole utilizate pentru fumat, precum și accesorii și recipiente legate de utilizarea acestora.

      Această clasă include, în special:

      • substituenţi pentru tutun, nu pentru scopuri medicale;
      • arome, altele decât uleiurile esenţiale, pentru ţigările electronice, vaporizatoare cu ingestie orală pentru fumători;
      • ierburi pentru fumat;
      • tutun de prizat;
      • anumite accesorii și recipiente legate de utilizarea tutunului și a articolelor pentru fumat, de exemplu, brichete pentru fumători, scrumiere pentru fumători, borcane de tutun, cutii pentru tutunul de prizat, cutii pentru păstrarea trabucurilor în condiţiile de umiditate prescrise.

      Această clasă nu include, în special:

      • ţigări fără tutun, pentru scopuri medicale (Cl. 5);
      • baterii și încărcătoare pentru țigările electronice (Cl. 9);
      • scrumiere pentru automobile (Cl. 12).

Servicii

  1. Publicitate; administrarea, organizarea şi managementul afacerilor; lucrări de birou.
    • Nota explicativă

      Clasa 35 include în principal servicii care implică managementul afacerilor, operarea, organizarea și administrarea unei întreprinderi comerciale sau industriale, precum și servicii de publicitate, marketing și promovare.

      În sensul clasificării, vânzarea de bunuri nu este considerată un serviciu.

      Această clasă include, în special:

      • strângerea la un loc, în folosul terţilor, a unei game variate de bunuri (cu excepţia transportului acestora), permiţând clienţilor să vadă şi să cumpere în mod convenabil aceste bunuri; astfel de servicii pot fi furnizate prin intermediul magazinelor de vânzare cu amănuntul, al punctelor de vânzare cu ridicata, prin intermediul automatelor pentru vânzarea de produse, al cataloagelor cu comandă prin poştă sau prin mijloace electronice, de exemplu prin intermediul website-urilor sau al emisiunilor de tip teleshopping;
      • servicii de publicitate, marketing și promovare, de exemplu, distribuție de mostre, dezvoltare de concepte publicitare, scriere și publicare de texte publicitare;
      • decorarea vitrinelor;
      • servicii de relații cu publicul;
      • producerea de programe de teleshopping;
      • organizare de târguri si expoziții in scopuri comerciale sau publicitare;
      • optimizarea motoarelor de căutare pentru promovarea vânzărilor;
      • servicii de asistență comercială, de exemplu, recrutare de personal, negociere de contracte de afaceri pentru terți, analiza prețurilor de cost, servicii de agenție de import-export;
      • servicii de administrare referitoare la tranzacții comerciale și înregistrări financiare, de exemplu, evidență contabilă, întocmire de situații de conturi, audit financiar și de afaceri, evaluări de afaceri, servicii de pregătire și depunere a declarațiilor fiscale;
      • administrare comercială a licențierii bunurilor și serviciilor terților;
      • servicii care constau în înregistrarea, transcrierea, compunerea, compilarea sau sistematizarea comunicărilor şi înregistrărilor scrise, precum şi compilarea datelor matematice sau statistice;
      • lucrări de birou, de exemplu, servicii de programare și de reamintire a întâlnirilor, căutare de date în fișiere computerizate pentru terți, gestionare computerizată de fișiere, servicii de centrală telefonică.

      Această clasă nu include, în special:

      • servicii financiare, de exemplu, analiză financiară, management financiar, sponsorizare financiară (cl. 36);
      • gestionarea proprietăților (imobiliare) (cl. 36);
      • servicii de brokeraj bursier (cl. 36);
      • logistica transporturilor (cl. 39);
      • audit energetic (cl. 42);
      • design grafic de materiale promoționale (cl. 42);
      • servicii juridice în legătură cu negocierea de contracte pentru terți (cl. 45);
      • acordarea de licențe de proprietate intelectuală, administrarea legală a licențelor, gestionarea drepturilor de autor (cl. 45);
      • înregistrarea numelor de domen (Cl. 45).
  2. Servicii financiare, monetare şi bancare; servicii de asigurări; servicii imobiliare.
    • Nota explicativă

      Clasa 36 include în principal servicii legate de tranzacții bancare și alte tranzacții financiare, servicii de evaluare financiară, precum și activități de asigurări și imobiliare.

      Această clasă include, în special:

      • servicii de tranzacții financiare și de plată, de exemplu, schimb de bani, transfer electronic de fonduri, procesarea plăților cu cardul de credit și debit, emiterea de cecuri de călătorie;
      • management financiar și cercetare;
      • evaluări financiare, de exemplu, evaluare de bijuterii, artă și evaluare imobiliară, evaluarea costurilor de reparații;
      • verificarea cecurilor;
      • servicii de finanțare și credit, de exemplu, împrumuturi, emitere de carduri de credit, finanțare prin închiriere sau leasing-cumpărare;
      • crowdfunding;
      • servicii de depunere în casete valorice;
      • sponsorizare financiară;
      • servicii de agenție imobiliară, management imobiliar, închiriere de apartamente, colectare chirie;
      • servicii de asigurări, servicii actuariale;
      • servicii de brokeraj, de exemplu, curtaj în bursă, brokerajul asigurărilor și imobiliarelor, brokerajul creditelor de carbon, brokeraj de amanet.

      Această clasă nu include, în special:

      • servicii de administrare referitoare la tranzacții comerciale și înregistrări financiare, de exemplu, evidență contabilă, întocmire de situații de conturi, audit financiar și de afaceri, evaluări de afaceri, servicii de pregătire și depunere a declarațiilor fiscale (Cl. 35);
      • căutarea de sponsorizări, promovarea de bunuri și servicii prin sponsorizarea evenimentelor sportive (cl. 35);
      • reaprovizionarea cu numerar a bancomatelor automate (cl. 39);
      • intermediere de marfă, intermediere de transport (cl. 39);
      • evaluarea calității lânii și a masei lemnoase pe picior (Cl. 42 ).
  3. Servicii de construcţii; servicii de instalaţii şi reparaţii; extracţii miniere, foraje pentru extracţia de petrol şi gaze.
    • Nota explicativă

      Clasa 37 include în principal servicii referitoare la construcţii, precum şi servicii privind restaurarea obiectelor, prin readucerea acestora la starea iniţială, sau conservarea acestora fără a le modifica proprietăţile fizice sau chimice.

      Această clasă include, în special:

      • construcţia şi demolarea de clădiri, drumuri, poduri, baraje sau linii de transport, precum şi servicii în domeniul construcţiilor, de exemplu, vopsirea interioarelor şi exterioarelor, tencuială, lucrări de instalații sanitare, lucrări de instalaţii termice, instalarea echipamentelor, lucrări privind acoperişurile;
      • construcţii navale;
      • închirierea de unelte (scule), maşini sau echipamente pentru construcţii, spre exemplu închirierea de buldozere, închirierea de macarale;
      • diverse servicii de reparaţii, de exemplu, cele din domeniul electricităţii, hardware pentru computere, mobilierului, instrumentelor, uneltelor;
      • diverse servicii de restaurare, de exemplu, restaurarea clădirilor, restaurarea mobilierului si restaurarea operelor de artă;
      • servicii de întreţinere pentru conservarea unui obiect în starea iniţială fără a schimba vreuna dintre proprietăţile sale, de exemplu, întreținerea mobilierului, întreținerea vehiculelor, întreținerea piscinelor și întreținerea hardware-ului computerelor;
      • curăţarea de obiecte diverse, de exemplu, geamuri, vehicule, articole vestimentare, precum şi spălarea şi călcarea articolelor vestimentare.

      Această clasă nu include, în special:

      • depozitarea fizică de bunuri (Cl. 39);
      • transformarea unui obiect sau substanță care implică un proces de schimbare a proprietăților sale esențiale, de exemplu, tăierea, vopsirea, ignifugarea ţesăturilor (Cl. 40), turnarea, placarea, tratarea metalului (cl. 40), croitorie la comandă, confecții, brodare (Cl. 40), conservarea alimentelor și a băuturilor (Cl. 40);
      • instalarea, mentenanţa şi updatarea software-lor pentru computere (Cl. 42), crearea şi găzduirea de website-uri (Cl. 42);
      • realizarea de planuri de construcţii şi servicii arhitecturale (Cl. 42).
  4. Servicii de telecomunicaţii.
    • Nota explicativă

      Clasa 38 include în principal serviciile care permit cel puţin unei părţi să comunice cu o alta, precum şi servicii de difuzare şi transmitere de date.

      Această clasă include, în special:

      • transmiterea de fişiere digitale şi e-mail;
      • furnizarea accesului utilizatorilor la rețelele globale de calculatoare;
      • difuzarea de radio şi televiziune;
      • transmiterea de video la cerere (video-on-demand);
      • furnizarea de camere de chat pe internet și forumuri online;
      • servicii de telefonie și mesagerie vocală;
      • servicii de teleconferinţe şi videoconferinţe;

      Această clasă nu include, în special:

      • publicitate radio (Cl. 35);
      • servicii de telemarketing (Cl. 35);
      • conținut sau subiecte care pot fi conținute în activitatea de comunicare, de exemplu, fișiere cu imagini descărcabile (Cl. 9), furnizarea de informaţii comerciale prin intermediul unui website (Cl. 35), furnizarea de filme şi programe de televiziune, nedescărcabile, prin servicii de transmitere de video la cerere (video-on-demand) (Cl. 41);
      • servicii realizate folosind conexiuni de telecomunicații, de exemplu, servicii de vânzare cu amănuntul online pentru muzică digitală descărcabilă (Cl. 35), banking online (Cl. 36);
      • producerea de programe de radio şi de televiziune (Cl. 41);
      • consultanţă privind tehnologia comunicaţiilor (Cl. 42);
      • servicii de rețele de socializare on-line (Cl. 45).
  5. Transport; ambalarea şi depozitarea mărfurilor; organizarea de călătorii.
    • Nota explicativă

      Clasa 39 include în principal servicii de transport al persoanelor, animalelor sau bunurilor dintr-un loc în altul (pe calea ferată, pe şosea, pe apă, prin aer sau prin conducte) şi servicii legate în mod necesar de un astfel de transport, precum şi depozitarea bunurilor în orice fel de instalaţie de depozitare, depozite sau alte tipuri de clădire pentru păstrarea sau protejarea acestora

      Această clasă include, în special:

      • exploatarea de staţii, poduri, căi ferate, feriboturi sau alte mijloace de transport;
      • închirierea de vehicule de transport şi angajarea operatorilor acestora, de exemplu, şoferi şi piloţi;
      • servicii de închiriere legate de transport, depozitare și călătorie, de exemplu, închirierea locurilor de parcare, închirierea garajelor, închirierea containerelor de depozitare;
      • operarea remorcărilor maritime, descărcarea, exploatarea porturilor şi a docurilor, precum şi salvarea navelor eşuate şi a încărcăturilor acestora;
      • ambalarea, îmbutelierea, împachetarea şi livrarea bunurilor;
      • reîncărcarea de distribuitoare automate și aparate automate;
      • servicii pentru furnizarea de informaţii privind călătoriile sau transportul de bunuri de către brokeri şi agenţiile de turism, precum şi pentru furnizarea de informaţii privind tarife, orarele şi modalităţile de transport;
      • inspecţia vehiculelor sau a bunurilor în vederea transportului;
      • distribuția de energie și electricitate, precum și distribuția și furnizarea de apă.

      Această clasă nu include, în special:

      • publicitate despre călătorii sau transport (Cl. 35);
      • servicii de asigurări în timpul transportului de oameni sau bunuri (Cl. 36);
      • întreţinerea şi repararea autovehiculelor sau a altor articole care au legătură cu transportul de oameni sau bunuri (Cl. 37);
      • organizarea de tururi cu ghid (Cl. 41);
      • stocarea de date electronice (Cl. 42);
      • rezervarea de camere de hotel sau de alte cazări temporare de către agenţiile de voiaj sau de brokeri (Cl. 43).
  6. Tratarea materialelor; reciclarea gunoaielor şi deşeurilor; filtrarea aerului şi tratarea apei; servicii de imprimare; conservarea alimentelor şi a băuturilor.
    • Nota explicativă

      Clasa 40 include în principal servicii oferite prin prelucrarea, transformarea sau producerea de obiecte sau substanţe organice sau anorganice, inclusiv servicii de fabricaţie personalizate.

      În scopul clasificării, producerea sau fabricarea de bunuri este considerat un serviciu numai în cazurile în care acesta se efectuează în contul unei alte persoane la comanda şi specificaţiile acesteia.

      În cazul în care producţia sau fabricaţia nu este efectuată pentru a executa o comandă de bunuri care îndeplineşte nevoile, cerinţele sau specificaţiile clientului, atunci este în general auxiliară activităţii comerciale iniţiale a fabricantului sau a bunurilor care fac obiectul comerţului.

      Dacă substanţa sau obiectul sunt comercializate unor terţe părţi de către persoana care le-a procesat, transformat sau produs, atunci acest lucru nu va fi, în general, considerat un serviciu.

      Această clasă include, în special:

      • transformarea unui obiect sau a unei substanţe şi orice proces care implică o modificare a proprietăţilor lor esenţiale, de exemplu, vopsirea unui articol de îmbrăcăminte; asemenea servicii de transformare sunt clasificate în Cl. 40 dacă acestea sunt furnizate în cadrul lucrărilor de reparație sau întreținere implică, de exemplu, cromarea barelor de protecţie ale autovehiculelor;
      • servicii de tratare a materialelor care pot fi prezente în timpul producţiei oricăror substanţe sau obiecte, altele decât o clădire; de exemplu, servicii care implică tăierea, modelarea, lustruirea prin abraziune sau acoperirea metalică;
      • îmbinare de materiale, de exemplu, lipire sau sudare;
      • prelucrarea și tratarea produselor alimentare, de exemplu, zdrobirea fructelor, măcinarea făinii, conservarea alimentelor și a băuturilor, afumarea alimentelor, congelarea alimentelor;
      • fabricarea personalizată a bunurilor la comanda şi specificaţiile terţilor (având în vedere faptul că anumite birouri solicită ca bunurile produse să fie indicate), de exemplu, fabricarea personalizată a automobilelor;
      • serviciile unui tehnician dentar;
      • matlasare, brodare, croitorie la comandă, vopsire textilă, aplicarea finisajelor pe textile.

      Această clasă nu include, în special:

      • servicii care nu aduc o schimbare proprietăţilor esenţiale ale obiectului sau substanţei, de exemplu, întreţinerea mobilierului sau servicii de reparaţii (Cl. 37);
      • servicii în domeniul construcțiilor, de exemplu, vopsirea și tencuiala (Cl. 37);
      • servicii de curăţenie, de exemplu, spălarea, curăţarea geamurilor, curăţarea interioarelor şi exterioarelor de clădiri (Cl. 37);
      • tratamente contra ruginii, de exemplu, tratament anti-rugină pentru vehicule (Cl. 37);
      • anumite servicii de personalizare, de exemplu, vopsirea personalizată a automobilelor (Cl. 37);
      • decorarea mâncării, sculptarea produselor alimentare (Cl. 43).
  7. Educaţie; instruire; divertisment; activităţi sportive şi culturale.
    • Nota explicativă

      Clasa 41 include în principal servicii constând în toate formele de educație sau formare, servicii având ca scop de bază divertismentul, distracția sau recreerea oamenilor, precum și prezentarea publicului de opere de artă vizuală sau literatură în scopuri culturale sau educaționale.

      Această clasă include, în special:

      • organizare de expoziţii în scopuri culturale sau educaţionale, organizare şi conducere de conferinţe, congrese şi simpozioane;
      • servicii de traducere și interpretare lingvistică;
      • publicare de cărți și texte, altele decât textele publicitare;
      • servicii de reporteri de ştiri, reportaje fotografice;
      • servicii de fotografiere;
      • servicii de regie și producție de film, altele decât cele pentru filme publicitare;
      • servicii culturale, educaționale sau de divertisment furnizate de parcuri de distracție, circuri, grădini zoologice, galerii de artă și muzee;
      • servicii de antrenament sportiv și fitness;
      • dresarea animalelor;
      • servicii de jocuri online;
      • servicii de jocuri de noroc, organizare de loterii;
      • servicii de rezervare şi rezervare de bilete pentru evenimente de divertisment, educaţionale şi sportive;
      • anumite servicii de scriere, de exemplu, scriere de scenarii, scriere de melodii.

      Această clasă nu include, în special:

      • organizare de expoziții în scopuri comerciale sau publicitare (cl. 35);
      • redactarea și publicarea de texte publicitare (cl. 35);
      • servicii de agenție de presă (cl. 38);
      • radiodifuziune și televiziune (cl. 38);
      • servicii de videoconferință (cl. 38);
      • redactare tehnică (cl. 42);
      • servicii de creșă (cl. 43 );
      • servicii de stațiuni balneare pentru sănătate (cl. 44);
      • planificarea și organizarea ceremoniilor de nuntă (Cl. 45).
  8. Servicii ştiinţifice şi tehnologice, precum şi servicii de cercetare şi creaţie, referitoare la acestea; servicii de analiză industrială, cercetare industrială şi proiectare industrială; servicii de control al calităţii şi de autentificare; crearea şi dezvoltarea calculatoarelor şi programelor de calculator.
    • Nota explicativă

      Clasa 42 include în principal servicii furnizate de persoane, în legătură cu aspectele teoretice şi practice ale domeniilor complexe de activităţi, de exemplu, servicii de laboratoare ştiinţifice, inginerie, programarea computerelor, servicii de arhitectură sau design interior.

      Această clasă include, în special:

      • servicii ale inginerilor şi oamenilor de ştiinţă care efectuează evaluări, estimări, cercetări şi rapoarte în domeniile ştiinţifice şi tehnologice, inclusiv consultanţă tehnologică;
      • servicii de calculator şi tehnologie pentru securizarea datelor informatice şi a informaţiilor personale şi financiare, precum şi pentru detectarea accesului neautorizat la date şi informaţii, spre exemplu, servicii de protecție antivirus pentru computer, servicii de criptate a datelor, monitorizarea electronică a informațiilor de identificare personală pentru detectarea furtului de identitate prin internet;
      • software ca serviciu (SaaS), platformă ca serviciu (PaaS);
      • servicii de cercetare ştiinţifică pentru scopuri medicale;
      • servicii de planificare arhitecturală şi urbană;
      • anumite servicii de proiectare, de exemplu, proiectare industrială, proiectare de software și sisteme de computer, design interior, design de ambalaje, design de arte grafice, design de rochii;
      • expertiză tehnică (inginerie);
      • servicii de exploatare minieră, petrolieră şi gaze.

      Această clasă nu include, în special:

      • anumite servicii de cercetare, de exemplu, cercetare de afaceri (Cl. 35), cercetare de piaţă (Cl. 35), cercetare financiară (Cl. 36), cercetare în domeniul educaţiei (cl. 41), cercetare genealogică (Cl. 45), cercetare juridică (Cl. 45);
      • audit comercial (Cl. 35);
      • gestionare a fişierelor informatice (Cl. 35);
      • servicii de evaluări fiscale (Cl. 36);
      • extracţii miniere, foraje petroliere şi de gaz (Cl. 37);
      • instalare, mentenanţă şi reparaţii pentru hardware de calculatoare (Cl. 37);
      • servicii de inginerie a sunetului (Cl. 41);
      • anumite servicii de design, de exemplu, design peisagistic (Cl. 44);
      • servicii medicale şi veterinare (Cl. 44);
      • servicii juridice (Cl. 45).
  9. Servicii de alimentaţie publică; servicii de cazare temporară.
    • Nota explicativă

      Clasa 43 include în principal servicii furnizate în legătură cu pregătirea alimentelor și băuturilor pentru consum, precum și servicii de cazare temporară.

      Această clasă include, în special:

      • rezervări temporare de cazare, de exemplu, rezervări la hotel;
      • pensiune pentru animale;
      • închiriere de săli de ședințe, corturi și clădiri transportabile;
      • servicii de azil de bătrâni;
      • servicii de creșă;
      • decorarea alimentelor, sculptarea alimentelor;
      • închiriere de aparate de gătit;
      • închiriere de scaune, mese, lenjerie de masă, sticlărie;
      • servicii de lounge cu narghilea;
      • servicii de bucătar personal.

      Această clasă nu include, în special:

      • managementul afacerilor hoteliere (cl. 35);
      • servicii de închiriere de bunuri imobiliare, cum ar fi case sau apartamente, pentru uz rezidențial (cl. 36);
      • servicii de menaj (curățenie) (cl. 37);
      • servicii de rezervare de călătorii și transport (cl. 39);
      • fabricarea berii și vinului pentru terți, fabricarea la comandă a pâinii (cl. 40);
      • afumatul alimentelor, conservarea alimentelor și a băuturilor (cl. 40);
      • servicii educaționale, de instruire și divertisment, inclusiv cele care ar putea implica cazare auxiliară sau mâncare și băutură, furnizate, de exemplu, de școli-internat, grădinițe, tabere sportive, discoteci și cluburi de noapte (cl. 41);
      • furnizarea de facilităţi pentru muzee (cl. 41);
      • servicii de azil de convalescent si de odihna (cl. 44);
      • babysitting, îngrijirea animalelor de companie (Cl. 45).
  10. Servicii medicale; servicii veterinare; servicii de igienă şi de îngrijire a frumuseţii pentru oameni sau animale; servicii de agricultură, acvacultură, horticultură şi silvicultură.
    • Nota explicativă

      Clasa 44 include în principal servicii de îngrijire medicală, inclusiv medicină alternativă, îngrijire sanitară şi de înfrumuseţare oferite de persoane sau întreprinderi persoanelor şi animalelor, precum şi servicii referitoare la agricultură, acvacultură, horticultură şi silvicultură.

      Această clasă include, în special:

      • servicii de spitalizare;
      • servicii de telemedicină;
      • servicii de stomatologie, optometrie și sănătate mintală;
      • servicii de clinică medicală şi servicii de analiză medicală în scopul diagnosticării şi tratamentului furnizate de laboratoare medicale, precum examinările cu raze X şi prelevarea de probe de sânge;
      • servicii de terapie, de exemplu, fizioterapie şi logopedie;
      • consultanță în farmacie și pregătirea rețetelor de către farmaciști;
      • servicii de bancă de sânge şi bancă de ţesuturi umane;
      • servicii de casă de convalescenţă şi servicii de sanatorii;
      • sfaturi privind nutriţie şi dietă;
      • servicii de centru de sănătate;
      • servicii de inseminare artificială şi fertilizare in vitro;
      • creşterea animalelor;
      • îngrijirea animalelor;
      • piercinguri şi tatuaje pentru corp;
      • servicii referitoare la grădinărit, de exemplu, servicii de îngrijire a plantelor, design peisagistic, grădinărit peisagistic, îngrijirea gazonului;
      • servicii referitoare la arta florală, de exemplu, aranjamente florale, confecționarea de coroane;
      • distrugerea ierburilor dăunătoare, controlul dăunătorilor si paraziților pentru agricultura, acvacultura, horticultura si silvicultura.

      Această clasă nu include, în special:

      • servicii de control a dăunătorilor și paraziților, alţii decât cei din agricultură, acvacultură, horticultură şi silvicultură. (Cl. 37);
      • servicii de instalare şi reparare a dispozitivelor de irigaţii (Cl. 37);
      • transportul cu ambulanţa (Cl. 39);
      • sacrificarea animalelor şi taxidermie (Cl. 40);
      • tăierea şi prelucrarea cherestelei (Cl. 40);
      • servicii de dresare a animalelor (Cl. 41);
      • cluburi de sănătate pentru exerciţii fizice (Cl. 41);
      • servicii de cercetare ştiinţifică în scopuri medicale (Cl. 42);
      • pensiuni pentru animale (Cl. 43);
      • aziluri de bătrâni (Cl. 43);
      • servicii funerare (Cl. 45).
  11. Servicii juridice; servicii de securitate pentru protecţia fizică a bunurilor materiale şi a persoanelor; servicii matrimoniale, servicii de rețele de socializare on-line; servicii funerare; babysitting.
    • Nota explicativă

      Clasa 45 include în principal servicii juridice și de securitate, precum și anumite servicii personale și sociale prestate de alții pentru a satisface nevoile persoanelor.

      Această clasă include, în special:

      • servicii de arbitraj si mediere;
      • înregistrare de nume de domenii (servicii juridice);
      • servicii de auditare a conformității reglementare și conformității juridice;
      • servicii de investigare și supraveghere referitoare la siguranța fizică a persoanelor și la securitatea bunurilor, de exemplu, servicii de pază, servicii de agenții de detectivi, investigații cu privire la antecedente ale persoanelor, controlul de securitate al bagajelor;
      • servicii furnizate persoanelor fizice în legătură cu evenimente sociale, de exemplu, însoțire în societate (persoane de companie), planificarea și aranjarea de ceremoniilor de nuntă;
      • realizare de ceremonii religioase, servicii funerare;
      • supravegherea la domiciliu pentru animale de companie, servicii de plimbare de câini;
      • închiriere de îmbrăcăminte.

      Această clasă nu include, în special:

      • anumite servicii de închiriere prestate de terți pentru a satisface nevoile persoanelor, în cazul în care serviciile prestate prin intermediul obiectelor închiriate aparțin altei clase, de exemplu, închirierea apartamentelor (cl. 36), închirierea autoturismelor (cl. 39), închirierea de cazare temporară (cl. 43);
      • însoțirea de călători (cl. 39);
      • transport sigur, de exemplu, transport de valori păzit, transportul cu mașina blindată (Cl. 39);
      • planificare de petreceri (cl. 41);
      • servicii conținând toate formele de învățământ, inclusiv educație religioasă (cl. 41);
      • servicii care au ca scop de bază distracția, animatori, divertisment, recreerea oamenilor (cl. 41);
      • consultanță în materie de securitate informatică, securitate pe internet și servicii de criptare de date (cl. 42);
      • servicii medicale, de igienă și de îngrijire a frumuseții pentru omeni sau animale (cl. 44).