2024

2023

2022

2021

2020

2019

2018

2017

2016

2015

2014

2013

2012

2011

2010

2009

2008

2007

2006

2005

Sistemul de gestiune a drepturilor de autor și drepturilor conexe, discutat în cadrul unor reuniuni organizate cu suportul unui proiect UE

19.12.2020

Pe 15 și 17 decembrie au avut loc, în format online, două Reuniuni de lucru axate pe armonizarea legislației în domeniul dreptului de autor și drepturilor conexe din Republica Moldova, la standardele internaționale și europene în domeniu.

Evenimentele au fost organizate în cadrul proiectului Uniunii Europene “Suport pentru dialogul structurat în domeniul politicilor, coordonarea punerii în aplicare a Acordului de Asociere și îmbunătățirea procesului de aproximare legală”. La prima ședință au participat reprezentanții organizațiilor de gestiune colectivă (OGC), iar cea de-a doua a fost dedicată utilizatorilor sistemului drepturilor de autor și drepturilor conexe.

Scopul întrunirilor a fost identificarea deficiențelor sistemului de protecție a drepturilor de autor și drepturilor conexe și evidențierea celor mai bune soluții de depășire a acestora prin prisma celor mai bune practici europene.

În cadrul evenimentelor, Irina Lucan-Arjoca, expert european, Director general adjunct al Oficiului Român pentru Drepturile de Autor, a prezentat constatările prealabile identificate cu privire la gradul de armonizare a cadrului regulator al Republicii Moldova în domeniul dreptului de autor și drepturilor conexe cu regulamentele și directivele Uniunii Europene.

Menționăm că, Irina Lucan-Arjoca realizează o misiune de evaluare a Legii RM 139/2010 privind protecția dreptului de autor și drepturilor conexe precum și a proiectului de modificare a Legii 139/2010 aflat în procedură de consultare publică din punct de vedere al  conformității legislației naționale cu cadrul regulator european în domeniu.

Misiunea de evaluare, a cărui beneficiar principal este AGEPI, are drept scop identificarea legislației Uniunii Europene ce urmează a fi transpusă și a mecanismelor de implementare a acesteia la nivel național în spiritul celor mai bune practici europene. 

În cadrul evenimentelor au fost abordate un șir de aspecte normativ-juridice şi structurale ale gestiunii colective: cadrul legal internaţional şi european; problemele juridice şi organizaţionale ale gestiunii colective, în special stabilirea tarifelor, procedura de  autorizare a OGC-urilor, mecanismele de colectare și distribuire a remunerațiilor. Totodată, participanții la ședințe au pus în discuție și problemele actuale şi emergente în domeniul gestiunii colective cum ar fi copierea privată în domeniul digital; obligaţiile utilizatorilor; rolul autorităţilor publice în asigurarea unui sistem eficient de gestiune etc.

Proiectul “Sprijin pentru dialogul politic structurat, coordonarea implementării Acordului de asociere și îmbunătățirea procesului de aproximare legală” are ca obiectiv sporirea capacităților Guvernului Republicii Moldova și a altor instituții naționale cheie în implementarea Agendei de asociere dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană, prin: intensificarea dialogului politic structurat cu implicarea societății civile și sporirea gradului de conștientizare cu privire la Acordul de asociere; îmbunătățirea mecanismelor de elaborare a politicilor și a planurilor de acțiuni pentru punerea în aplicare a Acordului de asociere, în vederea asigurării bugetării adecvate și a fezabilității acestora; furnizarea expertizei tehnice în procesul de aproximare legală; îmbunătățirea sistemelor IT care servesc pentru implementarea Acordului de asociere.

Proiectul este finanțat de Uniunea Europeană și va fi implementat pe parcursul a cinci ani (19 iunie 2020 – 18 iunie 2025) de un consorțiu internațional condus de DAI / Human Dynamics.