2024

2023

2022

2021

2020

2019

2018

2017

2016

2015

2014

2013

2012

2011

2010

2009

2008

2007

2006

2005

Seminar de informare pentru specialiștii Agenției Servicii Publice

01.04.2022

Pe 31 martie curent, în regim online, reprezentantul Agenției de Stat pentru Proprietatea Intelectuală (AGEPI) a participat la un seminar de informare în domeniul protecției drepturilor de proprietate intelectuală pentru specialiștii din cadrul I.P. Agenția Servicii Publice (ASP), Departamentul înregistrare și licențiere a unităților de drept.

Scopul evenimentului a fost promovarea și diseminarea informației privind sistemul național de proprietate intelectuală (PI) și consolidarea cunoștințelor în domeniul PI în rândurile specialiștilor ASP.

În cadrul seminarului, Andrei Moisei, consultant principal, Secția comunicare și instruire AGEPI, a familiarizat participanții cu principiile protecției unei mărci și limitele drepturilor exclusive; particularitățile ce țin de coexistența semnelor în funcție de clasele de produse și servicii, elementele comune, specificul similitudinii și gradului de confuzie; conflictul mărcilor cu drepturile anterioare și modalitățile de soluționare a acestuia. La fel, au fost discutate aspecte ce țin de documentarea în bazele de date publice gestionate de AGEPI, accesibilitatea și modul de utilizare a acestora.

A fost pus în discuție și conflictul dintre marcă și denumirea de firmă, aspectele legale și de procedură care ar ajuta instituțiile abilitate să nu admită încălcarea drepturilor titularilor de marcă prin înregistrarea denumirilor de firmă identice sau asemănătoare.

Evenimentul s-a încheiat cu o sesiune de întrebări și răspunsuri. În final, participanții s-au arătat mulțumiți de informațiile prezentate de specialistul AGEPI și s-au arătat interesați de a continua instruirea, în special în domeniul cercetării în bazele de date.