2024

2023

2022

2021

2020

2019

2018

2017

2016

2015

2014

2013

2012

2011

2010

2009

2008

2007

2006

2005

Reuniunea anuală OEB: Dialog intens privind cooperarea în domeniul proprietății intelectuale

07.05.2024

Pe 7 mai 2024, la Vilnius, Lituania, a avut loc cea de-a 18-a Reuniune anuală privind cooperarea cu statele membre ale Organizației Europene de Brevete (OEB).

Delegați din statele membre ale OEB s-au adunat pentru a evalua progresele realizate în activitățile de cooperare și pentru a împărtăși experiențe și cele mai bune practici în implementarea acestora. Un accent special a fost pus pe discuțiile referitoare la modalitățile de consolidare a cooperării dintre OEB și statele membre în contextul noului Plan strategic 2028.

Printre temele de discuție s-au numărat impactul inteligenței artificiale asupra oficiilor de proprietate intelectuală, tendințele viitoare în dezvoltarea instrumentelor IT și sprijinul acordat start-up-urilor în domeniul proprietății intelectuale. Un subiect important a fost și implicarea tinerelor generații în acest domeniu.

La această reuniune de înalt nivel a participat și Directorul general al Agenției de Stat pentru Proprietatea Intelectuală (AGEPI), Eugeniu Rusu.

Este important de subliniat că Republica Moldova a fost invitată pentru a doua oară să participe în calitate de observator la Reuniunea anuală privind cooperarea cu statele membre ale OEB. Acest lucru a devenit posibil ca urmare a deciziei istorice a Consiliului de Administrație al OEB din 13 decembrie 2022 de a invita Republica Moldova să adere la Convenția Brevetului European.