2024

2023

2022

2021

2020

2019

2018

2017

2016

2015

2014

2013

2012

2011

2010

2009

2008

2007

2006

2005

Oxana Zaporoniuc, desemnată de OMPI Ambasador al Proprietății Intelectuale pentru Tineri în Republica Moldova

16.04.2024

Oxana Zaporoniuc, o tânără în vârstă de 23 de ani, studentă la Universitatea Tehnică a Moldovei, a fost desemnată de către Organizația Mondială a Proprietății Intelectuale (OMPI) Ambasador al Proprietății Intelectuale pentru Tineri în Republica Moldova. Ceremonia virtuală pentru acordarea acestui titlu a fost organizată de Agenția de Stat pentru Proprietatea Intelectuală (AGEPI) în parteneriat cu OMPI. Evenimentul a avut loc pe data de 16 aprilie și a adus în prim-plan contribuțiile inovatoare ale tinerei în domeniul designului de ambalaje.

În timpul ceremoniei, Directorul general al AGEPI, Eugeniu Rusu, a subliniat importanța implicării și contribuției Oxanei în promovarea proprietății intelectuale (PI) în țara noastră, afirmând: „Vă mulțumim pentru acceptarea acestei misiuni și pentru contribuția dumneavoastră la promovarea proprietății intelectuale în Republica Moldova. Rolul dumneavoastră în calitate de Ambasador al Proprietății Intelectuale pentru Tineri în Republica Moldova este esențial în sensibilizarea și implicarea tinerilor în domeniul PI și în promovarea inovației și a creativității în țara noastră. Prin munca dumneavoastră, încurajați și inspirați alți tineri să-și exploreze potențialul creativ și să înțeleagă importanța protejării ideilor și invențiilor lor.”

Oxana a devenit cunoscută pentru designul său al unui ambalaj de carton pentru transportarea sigură a lichidelor, asemănător unui joc LEGO. Prin acest design ingenios, ambalajul nu necesită detalii suplimentare și oferă consumatorilor posibilitatea de a vizualiza sticla fără a fi nevoie să deschidă ambalajul. În 2023, tânăra și-a înregistrat designul industrial asupra ambalajului la Agenția de Stat pentru Proprietatea Intelectuală.  

"După ce mi-am protejat proprietatea intelectuală, mă simt mai încrezătoare și în siguranță ca și creator inovator, și cred că merită. Procesul de înregistrare a designului industrial s-a dovedit a fi mai ușor decât mă așteptam. Mulți studenți începători de la universitate nu înțeleg încă importanța PI, dar consider că este important să învețe despre acest aspect și să aplice pentru protecție", a subliniat Oxana Zaporoniuc, designer inovator și Ambasador al OMPI pentru Proprietatea Intelectuală pentru Tineri în Republica Moldova.

Oxana Zaporoniuc este al 15-lea Ambasador al Proprietății Intelectuale pentru Tineri desemnat de către Organizația Mondială a Proprietății Intelectuale.

În calitate de Ambasador al Proprietății Intelectuale pentru Tineri în Republica Moldova, Oxana va fi parte a unei rețele ce va comunica și promova importanța PI pentru alți tineri inovatori și creatori din regiune. Această inițiativă face parte din Programul IP4Youth&Teachers, lansat de Academia OMPI în 2018, cu scopul de a implica tinerii în procesul creativ și de a valorifica proprietatea intelectuală în beneficiul comunităților acestora. Alături de AGEPI, Oxana va contribui la promovarea utilizării PI printre tineri. Pe lângă aceasta, Oxana va beneficia de instruire personalizată în domeniul PI, care va include cursuri de vorbire în public și advocacy, facilitată de Programul IP4Youth&Teachers. Această pregătire îi va oferi resursele necesare pentru a-și îndeplini rolul de Ambasador al PI pentru Tineri și pentru a susține și inspira alți tineri în explorarea și protejarea ideilor inovatoare.

La următorul link găsiți un articol despre Oxana, realizat de OMPI: https://www.wipo.int/academy/en/news/2024/news_0023.html .