2024

2023

2022

2021

2020

2019

2018

2017

2016

2015

2014

2013

2012

2011

2010

2009

2008

2007

2006

2005

OMPI invită la Dialogul la nivel înalt privind Popoarele indigene, Expresiile culturale tradiționale și Moda

31.10.2023

Organizația Mondială a Proprietății Intelectuale (OMPI) invită persoanele interesate să participe în Dialogul la nivel înalt privind Popoarele indigene, Expresiile culturale tradiționale și Moda, precum și la Ceremonia de premiere a câștigătorilor Concursului de fotografie dedicat tinerilor membri ai popoarelor indigene și comunităților locale, ediția 2023.

Dialogul la nivel înalt privind Popoarele indigene, Expresiile culturale tradiționale și Moda va avea loc joi, 2 noiembrie 2023, între orele 9:00 și 16:00 (CET). Acest eveniment oferă o oportunitate pentru schimbul de idei și partajarea celor mai bune practici, pentru a conecta oameni, a crește înțelegerea reciprocă, a construi relații și a explora modalități de colaborare între Popoarele indigene și companiile din industria modei.

Evenimentul va avea loc într-un format hibrid, în limba engleză, iar interpretarea simultană va fi disponibilă în limba franceză și spaniolă. Programul detaliat este disponibil aici. Vă încurajăm să vă înregistrați la eveniment la următoarea adresă: https://shorturl.at/cefnC .

Ceremonia de premiere a câștigătorilor Concursului de fotografie dedicat tinerilor membri ai popoarelor indigene și comunităților locale va avea loc joi, 2 noiembrie 2023, la ora 16:30 (CET), în format hibrid. În cadrul acestui eveniment, Directorul general al OMPI va anunța câștigătorii Concursului și va inaugura expoziția fotografică care va prezenta cele 15 lucrări selectate pentru competiția din acest an. Puteți să vă înregistrați pentru acest eveniment aici.