2024

2023

2022

2021

2020

2019

2018

2017

2016

2015

2014

2013

2012

2011

2010

2009

2008

2007

2006

2005

Mai mulți agenți economici au primit dreptul de a utiliza în mărcile lor denumirea oficială a statului

21.04.2016

Pe 20 aprilie curent, la Ministerul Economiei, a avut loc ședința Comisiei pentru examinarea cererilor privind acordarea permisiunii de folosire a denumirii oficiale sau istorice a statului în marca de produs şi/sau serviciu, precum şi în desenul sau modelul industrial.

Comisia s-a întrunit pentru a examina 20 de solicitări privind utilizarea denumirii statului în componența mărcilor, care au fost depuse la Agenția de Stat pentru Proprietate Intelectuală (AGEPI).

În rezultatul examinării, 18 solicitanți au primit aprobarea pentru a utiliza mărcile comerciale propuse.

Domeniile de activitate prestate de solicitanți sunt diverse cum ar fi servicii de alimentaţie publică, educaţie, instruire, divertisment, producerea băuturilor nealcoolice și alcoolice, servicii de informare și publicitate, servicii juridice etc.

În conformitate cu legislația în vigoare, mărcile care conţin denumirea oficială sau istorică a statului pot fi înregistrate numai cu acceptul Comisiei pentru examinarea cererilor privind acordarea permisiunii de folosire a denumirii oficiale sau istorice a statului în marca de produs şi/sau de serviciu, precum şi în desenul sau modelul industrial.

Pentru a obţine permisiunea respectivă solicitantul trebuie să adreseze Comisiei o cerere în conformitate cu  prevederile Regulamentului privind modul şi condiţiile de acordare a permisiunii de folosire a denumirii oficiale sau istorice a statului în marca de produs şi/sau de serviciu, precum şi în desenul sau modelul industrial.