Pe 6 decembrie 2024, studenții anului II și III de la specialitatea „Marketing și Logistică” din cadrul Facultății Inginerie Economică și Business a Universității Tehnice a Moldovei (UTM) au avut ocazia să participe la o lecție tematică dedicată protecției proprietății intelectuale, organizată de Agenția de Stat pentru Proprietatea Intelectuală (AGEPI). Evenimentul a fost inițiat la solicitarea UTM, în contextul cooperării strânse dintre cele două instituții.
Prezentarea, intitulată „Protecția proprietății intelectuale”, a fost susținută de Andrei Moisei, consultant principal în Secția comunicare și instruire a AGEPI. În cadrul lecției, studenții au explorat concepte fundamentale legate de protecția invențiilor, mărcilor, desenelor și modelelor industriale etc. Comunicarea a inclus exemple practice, adaptate la domeniul de activitate al viitorilor specialiști, subliniind importanța integrării proprietății intelectuale în strategiile de afaceri moderne.
Pe parcursul lecției, Andrei Moisei a evidențiat rolul important al protecției proprietății intelectuale în economia bazată pe cunoaștere. „Cunoașterea drepturilor de proprietate intelectuală și utilizarea lor corectă pot oferi un avantaj competitiv oricărei afaceri. Prin protejarea creațiilor proprii, antreprenorii pot asigura sustenabilitatea și succesul pe termen lung al afacerilor lor,” a menționat acesta.
Participanții au fost încurajați să pună întrebări și să discute exemple concrete din diverse industrii, pentru a înțelege mai bine cum pot aplica cunoștințele dobândite în cariera lor viitoare. Atmosfera interactivă a favorizat un schimb activ de idei și perspective, subliniind relevanța subiectului pentru studenții specializați în marketing și logistică.
Evenimentul se înscrie în seria acțiunilor de colaborare dintre AGEPI și UTM, derulate în baza Acordului de colaborare semnat pe 17 martie 2009. Prin astfel de inițiative, AGEPI își îndeplinește misiunea de a promova cultura proprietății intelectuale în rândul tinerilor, contribuind la formarea unei generații bine pregătite în domeniul protecției și valorificării drepturilor de proprietate intelectuală.








