MINISTERUL JUSTIȚIEI AL REPUBLICII MOLDOVA

AGENȚIA DE STAT PENTRU PROPRIETATEA INTELECTUALĂ

A A A

2026

2025

2024

2023

2022

2021

2020

2019

2018

2017

2016

2015

2014

2013

2012

2011

2010

2009

2008

2007

2006

2005

 

Call-centru:
(+373-22) 400500;

Linia anticorupție:
(+373-22) 400500

Chestionarul de evaluare
a satisfacției clienților

Lecție de informare în domeniul proprietății intelectuale, organizată de AGEPI cu prilejul Zilei Mondiale a Proprietăţii Intelectuale

28.04.2026

În contextul Zilei Mondiale a Proprietății Intelectuale, marcată în acest an sub genericul „Proprietatea intelectuală și sportul: Start pentru inovații!”, Agenția de Stat pentru Proprietatea Intelectuală (AGEPI) a organizat o lecţie de informare în domeniul proprietății intelectuale pentru studenţii Institutului de Educație Fizică și Sport.

În cadrul lecţiei, Andrei Moisei, specialist principal al Secţiei promovare şi instruire, a  prezentat concepte esențiale legate de noțiunea de proprietate intelectuală (brevet, marcă, design, drept de autor şi drepturi conexe), a evidențiat legătura dintre creativitate, tehnologie, sport şi obiectele de proprietate intelectuală şi a elucidat mai multe aspecte privind drepturile sportivilor asupra unor creații sau elemente asociate activității lor (autobiografii, fotografii, videoclipuri, logouri personale, utilizarea numelui etc.).

Studenții au fost informați despre rolul inovației în domeniul sportului, importanța utilizării produselor originale și sigure în activitățile sportive, impactul contrafacerii asupra performanței și siguranței sportivilor, dar și despre modul în care proprietatea intelectuală contribuie direct la dezvoltarea industriei sportive, de la echipamente performante și tehnologii avansate până la branding și design.

Lecția a avut drept scop creșterea gradului de informare în rândul tinerilor privind importanța proprietății intelectuale și impactul acesteia asupra sportului. Activitatea se înscrie în tradiția AGEPI de a organiza lecții deschise și sesiuni informative pentru tineri, menite să dezvolte cultura juridică și respectul pentru creația intelectuală.