Agenția de Stat pentru Proprietatea Intelectuală (AGEPI) invită reprezentanţii mass-media să participe la Simpozionul anual de proprietate intelectuală „Lecturi AGEPI”, care se va desfășura în perioada 19-20 aprilie 2017.
Deschiderea evenimentului va avea loc miercuri, 19 aprilie 2017, ora 10.00, în incinta Sălii de conferințe a AGEPI, Str. Andrei Doga, 24/1.
Simpozionul „Lecturi AGEPI” are drept scop crearea unei platforme de discuții și socializare, care va permite schimbul de idei și identificarea noilor perspective pentru gestionarea eficientă și eficace a celor mai mari provocări în domeniul de proprietate intelectuală.
Evenimentul va cuprinde discuții interactive pe o gamă vastă de subiecte actuale în sfera proprietății intelectuale (PI), iar în cadrul panelurilor vor participa angajați ai AGEPI și lideri de opinie din mediul de proprietate intelectuală: centre științifice și de inovare, universități, asociații profesionale, autorități ale administrației publice centrale etc.
Simpozionul va conține dezbateri pe marginea următoarelor tematici:
- Evoluții în domeniul drepturilor de proprietate industrială;
- Evoluții în domeniul drepturilor de autor și a drepturilor conexe;
- Valorificarea proprietății intelectuale;
- Proprietatea intelectuală în mediul on-line.
În cea de-a doua zi a simpozionului va avea loc o sesiune de nivel înalt cu participarea reprezentanților oficiilor de proprietate intelectuală din România, Georgia și Federația Rusă, cu moto-ul ”Încurajarea inovațiilor pentru o dezvoltare durabilă”.
Simpozionul „Lecturi AGEPI” se încadrează în seria de manifestări consacrate Zilei Mondiale a Proprietăţii Intelectuale, sărbătorită anual pe 26 aprilie. Tematica Zilei Mondiale de Proprietate Intelectuală din acest an este: Inovarea – Pentru o viață mai bună.
Pentru mai multe detalii ne puteți contacta la numărul de telefon: (022) 400-595.
Programul Simpozionului anual de proprietate intelectuală „Lecturi AGEPI” poate fi găsit mai jos:
Ataşament | Mărime |
---|---|
Lecturi_AGEPI_2017.pdf | 1.02 MB |