2024

2023

2022

2021

2020

2019

2018

2017

2016

2015

2014

2013

2012

2011

2010

2009

2008

2007

2006

2005

Comunicat de presa: Concursul pentru crearea simbolurilor nationale asociate indicatiilor geografice protejate, denumirilor de origine protejate si specialitatilor traditionale garantate

19.10.2011

Comisia nationala pentru organizarea si desfasurarea Concursului pentru crearea simbolurilor nationale asociate indicatiilor geografice protejate, denumirilor de origine protejate si specialitatilor traditionale garantate informeaza ca in perioada 1 noiembrie-12 decembrie 2011 se va desfasura Concursul national pentru crearea simbolurilor nationale asociate indicatiilor geografice protejate (IGP), denumirilor de origine protejate (DOP) si specialitatilor traditionale garantate (STG).

Concursul in cauza, initiat in temeiul Hotararii Guvernului nr. 485 din 05 iulie 2011, este organizat si desfasurat de catre Comisia nationala constituita din reprezentanti ai Ministerului Economiei, Ministerului Agriculturii si Industriei Alimentare, Ministerului Culturii, Ministerului Mediului, Ministerului Sanatatii, Academiei de Stiinte a Moldovei, Agentiei de Stat pentru Proprietatea Intelectuala, Agentiei Nationale pentru Protectia Concurentei, Camerei de Comert si Industrie, Unitatii Teritoriale Autonome Gagauzia.

Scopul Concursului consta in selectarea celor mai reusite lucrari, pentru a fi inaintate Guvernului spre aprobare in calitate de simboluri nationale asociate indicatiilor geografice, denumirilor de origine si specialitatilor traditionale garantate, protejate in conformitate cu prevederile Legii nr. 66-XVI din 27.03.2008. Simbolurile nationale mentionate vor fi utilizate pentru marcarea produselor originare din Republica Moldova sau din alte tari, comercializate sub o denumire de origine, o indicatie geografica sau care constituie o specialitate traditionala garantata, protejate in Republica Moldova in conformitate cu Legea mentionata.

Lucrarile inaintate la Concurs trebuie sa reprezinte creatia personala si originala a autorului, o compozitie care exprima ideea unui produs de calitate, ce poarta o indicatie geografica protejata, o denumire de origine protejata sau constituie o specialitate traditionala garantata.

La aprecierea lucrarilor, Comisia nationala va tine cont de originalitatea acestora, de creativitatea designului, includerea diverselor aspecte ale indicatiilor geografice, denumirilor de origine sau specialitatilor traditionale garantate, inteligibilitatea imaginii simbolice fara utilizarea inscriptiilor verbale, orientarea universala, claritatea prezentarii etc. Vor fi considerate castigatoare ale concursului lucrarile care acumuleaza cel mai mare punctaj (din 100 de puncte posibile). In cazul in care lucrarile participante la concurs acumuleaza un punctaj mai mic de 30, Comisia poate anunta un nou concurs.

Castigatorii vor beneficia de urmatoarele premii banesti (pentru fiecare categorie de simboluri – IGP, DOP, STG):

  • Premiul I – 5000 lei;
  • Premiul II – 3000 lei;
  • Premiul III – 2000 lei.

Nominalizarea castigatorilor va avea loc in cadrul unei sedinte festive, organizata de Comisia nationala.

La concurs poate participa orice persoana fizica cetatean al Republicii Moldova sau care are domiciliul pe teritoriul Republicii Moldova, cu varsta peste 18 ani, ori un grup de persoane, precum si orice persoana juridica, avand sediul inregistrat, organele de conducere sau locul principal de desfasurare a activitatii pe teritoriul Republicii Moldova, prin depunerea unei cereri de participare, conform formularului-tip prevazut in anexa nr. 1 la Regulamentul privind organizarea si desfasurarea concursului pentru crearea simbolurilor nationale asociate IGP, DOP si STG.

Lucrarile vor fi prezentate in perioada 1 noiembrie-12 decembrie 2011, pe suport hartie si in format electronic, pe adresa Agentiei de Stat pentru Proprietatea Intelectuala: MD-2024, mun. Chisinau, Republica Moldova, str. Andrei Doga, nr. 24, bloc 1. Acestea vor satisface in mod obligatoriu cerintele expuse in Regulament.

Persoane responsabile: Sibov Galina, jurist-coordonator (tel.: (+373-22) 400563)), Cristea Corina, jurist principal (tel.: (+373-22) 400562)), Departamentul juridic, AGEPI.

Comisia nationala invita intreaga comunitate a pictorilor si designerilor, a studentilor de la facultatile unde se studiaza creatia artistica, in general toti oamenii de creatie, sa participe la acest prestigios concurs, pentru a contribui cu lucrarile lor la promovarea unui domeniu de o importanta deosebita pentru economia tarii.

Le uram succese tuturor participantilor!

Materiale la tema data gasiti pe urmatoarele adrese: