Pe 30 septembrie 2016, a intrat în vigoare, odată cu publicarea în Monitorul Oficial, Nomenclatorul serviciilor cu semnificaţie juridică în domeniul protecției obiectelor proprietăţii intelectuale, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr. 774 din 13.08.1997, în redacția Hotărîrii Guvernului nr. 1072 din 22.09.2016, precum și tarifele aferente acestora.
Necesitatea modificării Hotărîrii Guvernului nr. 774 din 13 august 1997 a fost determinată de adoptarea și intrarea în vigoare a noilor legi speciale din domeniul proprietății intelectuale, precum și a regulamentelor privind aplicarea acestora, prin care s-au stabilit noi acțiuni de procedură cum ar fi validarea brevetelor europene, înregistrarea indicațiilor geografice și a denumirilor de origine; s-au inclus noi obiecte de proprietate intelectuală: brevete de invenție de scurtă durată, specialități tradiționale garantate; dar și s-au exclus reglementările referitoare la modelele de utilitate.
Toate tarifele specificate în nomenclator au acoperire legală și reies nemijlocit din prevederile legilor speciale din domeniul proprietății intelectuale. Cuantumul acestora a rămas același, în unele cazuri fiind propusă chiar micșorarea tarifelor.
În acelaşi timp, actul normativ vizat stabilește un șir de reduceri semnificative pentru majoritatea categoriilor de solicitanți. Astfel, întreprinderile mici și mijlocii, organizațiile din sfera științei și inovării, persoanele fizice beneficiază de reduceri de 50%, 65%, 85% și 95% din cuantumul indicat al tarifelor, iar anumite categorii de persoane sunt scutite integral de plata unor tarife.
Ataşament | Mărime |
---|---|
ПОСТАНОВЛЕНИЕ №774.doc | 200.5 KB |