2024

2023

2022

2021

2020

2019

2018

2017

2016

2015

2014

2013

2012

2011

2010

2009

2008

2007

2006

2005

AGEPI a participat la evenimentele aniversare ale AȘM

13.06.2023

Directorul general adjunct al Agenției de Stat pentru Proprietatea Intelectuală (AGEPI), Andrei Popa, a participat la manifestările organizate cu ocazia consemnării a 62 de ani de la fondarea Academiei de Științe a Moldovei (AȘM) și a 77 de ani de la formarea primelor institute de cercetare de tip academic. Evenimentele au avut loc pe data de 12 iunie și au inclus o expoziție cu genericul „Rezultatele cercetărilor membrilor AȘM – în beneficiul societății pe calea integrării europene” și o ședință festivă desfășurată în format hibrid.

Expoziția organizată în cadrul evenimentului a reunit lucrări și descoperiri semnificative ale cercetătorilor și oamenilor de știință din cadrul AȘM și a institutelor de cercetare academice. Aceasta a oferit o perspectivă amplă asupra contribuțiilor aduse de aceștia în domeniul științei și tehnologiei, precum și în dezvoltarea societății moldovenești în ansamblu.

Ședința festivă, desfășurată în format hibrid, a adunat reprezentanți ai comunității academice, oameni de știință și personalități importante din domeniul cercetării. În cadrul acesteia, s-au prezentat rezultatele remarcabile obținute în activitatea științifică, precum și perspectivele și provocările în fața cărora se află academia în prezent.

În cuvântul său de salut, directorul general adjunct al AGEPI a transmis întregului corp academic felicitări, urări de sănătate, prosperitate și noi realizări.

„AȘM reprezintă o instituție de mare prestigiu național care, prin activitatea sa prodigioasă, atât de cercetare fundamentală și aplicativă, cât și de administrare a domeniului științei, a înregistrat rezultate valoroase, la nivel național și mondial, de o importanță majoră pentru economia țării, pentru dezvoltarea societății noastre în general”, a afirmat Andrei Popa de la tribună.

În cadrul festivității, președintele AȘM acad. Ion Tighineanu a conferit directorului general al AGEPI Eugeniu Rusu diplomă de gratitudine pentru contribuții semnificative la dezvoltarea științei, susținerea comunității științifice, promovarea valorilor și principiilor deontologice ale cercetării și inovării, colaborare fructuoasă cu AȘM, precum și cu prilejul Zilei Academiei de Științe a Moldovei.

Agenția de Stat pentru Proprietatea Intelectuală și Academia de Științe a Moldovei au o colaborare solidă și durabilă, având la activ numeroase proiecte de succes derulate în anii precedenți. Prin participarea la aceste evenimente, AGEPI a subliniat importanța cooperării dintre instituții în promovarea proprietății intelectuale și susținerea inovației în țară. Astfel de colaborări reprezintă un pilon fundamental în dezvoltarea și progresul societății Republicii Moldova, contribuind la consolidarea legăturilor dintre mediul academic, cercetare și sectorul privat.