2024

2023

2022

2021

2020

2019

2018

2017

2016

2015

2014

2013

2012

2011

2010

2009

2008

2007

2006

2005

25 de ani de la instituirea sistemului național de proprietate intelectuală din Republica Moldova

09.09.2017

Pe 8 septembrie curent, s-au împlinit 25 ani de la crearea Agenției de Stat pentru Proprietatea Intelectuală (AGEPI) și de la instituirea sistemului național de proprietate intelectuală din Republica Moldova.

Cu această ocazie, la Palatul Republicii, a avut loc o ceremonie oficială dedicată aniversării AGEPI, la care au participat membrii Guvernului, deputați, reprezentanți ai misiunilor diplomatice și ai mediului de afaceri, precum și invitați din cadrul instituțiilor din sfera științei, inovării și învățământului superior. La eveniment au fost prezenți și reprezentanți ai oficiilor de proprietate intelectuală de peste hotare.

Directorul general AGEPI, Lilia Bolocan, a deschis evenimentul printr-un discurs în care a menționat rolul Agenției la crearea, dezvoltarea și afirmarea unui sistem de protecție a proprietății intelectuale în Republica Moldova comparabil cu sistemele similare ale țărilor cu tradiții considerabile în domeniu.

Prezent la eveniment, Ministrul Afacerilor Interne, Alexandru Jizdan, a adus felicitări în numele Guvernului Republicii Moldova, subliniind că: ”Cooperarea între instituțiile statului și deținătorii de drepturi este extrem de importantă pentru asigurarea protecției proprietății intelectuale. AGEPI este unul dintre actorii cheie în asigurarea acestei cooperări. Pe 8 septembrie celebrăm 25 de ani de când creația și munca intelectuală contribuie direct la dezvoltarea țării noastre și la îmbunătățirea vieții cetățenilor. ”

Cu un mesaj de felicitare din partea Organizației Mondiale a Proprietății Intelectuale, a venit Giovanni Napolitano, Director interimar, Direcţia ÎMM şi Asistenţă pentru Antreprenoriat, OMPI, care a salutat eforturile autorităților de la Chișinău de a asigura protecția drepturilor de proprietate intelectuală și a apreciat înalt activitatea Agenției de Stat pentru Proprietatea Intelectuală în acest domeniu.

De asemenea, în adresarea sa către audiență Urszula Pallasz, Împuternicit cu afaceri a Delegației UE în Republica Moldova, a menționat că drepturile de proprietate intelectuală sunt cruciale pentru a spori creativitatea, inovația dar și competitivitatea. ”UE dorește să susțină Republica Moldova în dezvoltarea sistemului național de proprietate intelectuală, care în rezultat va spori economia țării”, a adăugat Urszula Pallasz.

La rândul său, Richard Flammer, Director principal, Informarea din brevete și Academia Europeană de Brevet, Organizația Europeană de Brevete (OEB), a felicitat AGEPI cu frumoasă aniversare, subliniind importanța intrării în vigoare, la 1 noiembrie 2015, a Acordului dintre Guvernul Republicii Moldova și OEB privind validarea brevetelor europene. Richard Flammer a venit și cu un cadou din partea OEB: primul brevet european acordat unor titulari din Republica Moldova.

AGEPI a primit felicitari, de asemenea, din partea Vicepreședintelui Organizației Eurasiatice de Brevete, Khabibullo Fayazov, Directorului general al Oficiului de Stat pentru Invenții și Mărci din România, Andriana Aldescu, Directorului general adjunct al Oficiului Român pentru Dreptul de Autor, Irina Lucan-Arjoca, Președintelui Asociației Mandatarilor Autorizați, Olga Socolova, precum și a altor instituții și autorități publice din republică și de peste hotare, participante la festivitate.

În cadrul ședinței festive, 6 angajați ai AGEPI care s-au remarcat prin contribuție deosebită la dezvoltarea sistemului de proprietate intelectuală au fost menționați cu Diplome ale Guvernului Republicii Moldova, care au fost înmânate de Ministrul Afacerilor Interne, Alexandru Jizdan.

Cu ocazia aniversării a 25-a de la fondarea AGEPI și crearea sistemului național de proprietate intelectuală , Directorul general AGEPI, Lilia Bolocan a menționat și cel mai activ mandatar autorizat . Astfel, Trofeul AGEPI „Cel mai activ mandatar autorizat – 25 ani” a fost decernat lui Nicolae Glazunov.

În cadrul ceremoniei festive a fost înmânat certificatul de înregistrare a mărcii cu nr. 30 000: Marca ea.md.

Pentru suportul acordat agenților economici în domeniul protecției obiectelor de proprietate intelectuală, precum și calitatea înaltă a serviciilor prestate, AGEPI a fost menționată cu distincția Camerei de Comerț și Industrie a Republicii Moldova „ Zeița Calității”, înmânată în cadrul  ceremoniei festive de către Sergiu Harea, Președintele CCI.

Prim-vicepreședintele Academiei de Științe a Moldovei, academicianul Ion Tighineanu, prezent la eveniment, a felicitat colectivul AGEPI pentru realizările obținute pe parcursul a 25 de ani și în semn de apreciere a eforturilor depuse de AGEPI pentru promovarea realizărilor cercetătorilor și inventatorilor din Republica Moldova la expozițiile internaționale de invenții și tehnologii noi de este hotare, a înmânat AGEPI Diploma de onoare a Academiei de Științe a Moldovei.

Unul din cele mai emoționante momente ale festivității, l-a constituit decernarea Medaliei de Aur a Organizației Mondiale a Proprietății Intelectuale pentru Creativitate maestrului Nicolae Botgros, conducător artistic şi prim-dirijor al Orchestrei Naţionale de Muzică Populară „Lăutarii”,  pentru succese remarcabile și contribuția personală dar şi a orchestrei pe care o conduce la propagarea adevăratelor valori naţionale în țară și peste hotare. Prestigioasa distincție a fost înmânată de către Giovanni Napolitano, Director interimar, Direcţia ÎMM şi Asistenţă pentru Antreprenoriat a OMPI.

Această distincție a fost acordată de OMPI, la inițiativa AGEPI, în calitate de autoritate națională responsabilă de protecția proprietății intelectuale pe teritoriul Republicii Moldova.

Cu un recital de muzică populară, a venit în fața participanților la eveniment renumita Orchestră Naţională de Muzică Populară „Lăutarii”, condusă de maestrul Nicolae Botgros, interpretul de muzică populară din România Gherghe Turda, precum și BrioSonores.

AGEPI – de 25 de ani se află în slujba cetățenilor și a mediului de afaceri prin oferirea unor servicii de calitate, în conformitate cu standardele internaționale. Instituția va întreprinde în continuare toate măsurile necesare pentru dezvoltarea sistemului național de proprietate intelectuală.