2024

2023

2022

2021

2020

2019

2018

2017

2016

2015

2014

2013

2012

2011

2010

2009

2008

2007

2006

2005

„Marca moldoveana - calitate europeana”. Expozitia nationala „Fabricat in Moldova-2006”

01.02.2006

Pe 31 ianuarie curent la Centrul International de Expozitii „Moldexpo”, a avut loc inaugurarea expozitiei nationale „Fabricat in Moldova”, editia a V-a. Genericul expozitiei din anul curent “Marca moldoveana - calitate europeana” este dictat de cursul ireversibil de integrare a tarii noastre in Uniunea Europeana. Expozitia este organizata de Camera de Comert si Industrie, Asociatia Nationala a Producatorilor din Moldova si Agentia Agroindustriala “Moldova-Vin”, sub patronajul Guvernului. La ceremonia de inaugurare au fost prezenti presedintele Vladimir Voronin, premierul Vasile Tarlev, reprezentanti ai organelor publice centrale si locale, oameni de afaceri, savanti, delegatii ale oamenilor de afaceri din CSI si alte tari.

Scopul expozitiei este de a contribui la realizarea Strategiei de Crestere Economica si Reducere a Saraciei si a programului „Satul moldovenesc”, crearea conditiilor favorabile pentru promovarea producatorului autohton, dezvoltarea competitivitatii produsului autohton, precum si exportului de marfuri si servicii.

Pentru prima data expozitia are trei compartimente specializate. E vorba de “Moldova-Vin prezinta”, “Produse alimentare” si “Marfuri industriale”.

Specialistii Agentiei de Stat pentru Proprietatea Intelectuala (AGEPI) sunt prezenti in cadrul expozitiei cu un stand informational, acordand participantilor consultanta calificata privind modalitatile de protectie a obiectelor de proprietate intelectuala in tara si peste hotare.

De asemenea, in cadrul programului aditional al expozitiei ce include mai multe conferinte, seminare, mese rotunde, AGEPI organizeaza doua mese rotunde privind protectia obiectelor de proprietate intelectuala: pe data de 31 ianuarie – ”Brandul – cel mai valoros activ nematerial al intreprinderii” si pe data de 3 februarie – ”Sisteme de management al calitatii si proprietatea intelectuala – factori importanti ai procesului de imbunatatire a calitatii si asigurarii competitivitatii produselor si serviciilor autohtone”. Aceasta este o ocazie perfecta de a initia antreprenorii, oamenii de afaceri, reprezentantii intreprinderilor cu necesitatea protectiei OPI, rolul OPI in relansarea economica, in asigurarea unei activitati eficiente de productie.

Pentru majoritatea producatorilor autohtoni participarea la expozitia nationala “Fabricat in Moldova” constituie o confirmare a pozitiei de lider pe piata autohtona, o pista de promovare a brand-urilor nationale. Din acest motiv este binevenita si desfasurarea concursului republican “Marca comerciala a anului”. La editia curenta a expozitiei “Fabricat in Moldova” se vor desemna pentru a treia oara invingatorii acestui concurs. Concursul a fost initiat in februarie 2003 de catre Camera de Comert si Industrie, Asociatia Nationala a Producatorilor si Agentia de Stat pentru Protectia Proprietatii Industriale (AGEPI).

Concursul „Marca comerciala a anului” a fost conceput in scopul propagarii rolului imaginii corporative a companiilor prin intermediul marcilor de produse si servicii, asistentei informationale a intreprinzatorilor in domeniul tehnologiilor eficiente de marketing, unirii eforturilor producatorilor nationali in vederea crearii conditiilor favorabile pentru activitatea de antreprenoriat si a unui mediu competitiv sanatos, prin producerea marfurilor si prestarea serviciilor de o calitate inalta.

La concurs participa persoane juridice, intreprinderi si organizatii din Republica Moldova, care utilizeaza marci comerciale pentru desemnarea bunurilor materiale si serviciilor prestate pe teritoriul tarii. Au fost admise toate tipurile de marci comerciale pentru produse si servicii, cu conditia ca acestea sa fie inregistrate la AGEPI.

In perioada de concurs s-au inscris cca 80 de agenti economici, fiind prezentate peste 110 proiecte. Principalele criterii de apreciere a marcilor-concurente sunt calitatea produselor si serviciilor pe care le desemneaza, volumul de productie/vanzari realizat cu utilizarea marcilor, gradul de popularitate pe piata, design-ul marcii etc.

Ceremonia de decernare a premiilor la actuala editie a concursului “Marca comerciala a anului” este programata pentru 3 februarie curent. Ca si la editiile precedente, premiile se vor decerna la cinci nominalizari: „Debutul anului”, Marca „Fidelitate” (cea mai notorie marca a anului), Marca „Export” (cea mai renumita marca nationala peste hotare), Marca „Inter” (marci comerciale internationale cunoscute si utilizate pe teritoriul Republicii Moldova), Marca „Excelenta”. Aceste nominalizari se distribuie intre producatorii a trei categorii de marfuri:
• Produse alimentare;
• Marfuri industriale;
• Servicii.

Invingatorii vor fi distinsi cu diplome, premii, inclusiv cu Marele Premiu „Mercuriul de Aur” (o statueta, infatisandu-l pe zeul comertului Mercur).

Informatia cu privire la participanti va fi plasata in catalogul “Cele mai notorii marci comerciale”, care va fi distribuit camerelor de comert si industrie din CSI, tarile baltice, alte tari straine, misiunilor diplomatice etc.