2024

2023

2022

2021

2020

2019

2018

2017

2016

2015

2014

2013

2012

2011

2010

2009

2008

2007

2006

2005

Şedinţă solemnă dedicată Zilei Mondiale a Proprietăţii Intelectuale-2014

25.04.2014

Pe data de 25 aprilie 2014, la ora 13.00, în sala de conferinţe a Agenţiei de Stat pentru Proprietatea Intelectuală (AGEPI) va avea loc şedinţă solemnă dedicată Zilei Mondiale a Proprietăţii Intelectuale-2014.

Ziua Mondială a Proprietăţii Intelectuale  se sărbătoreşte în fiecare an pe 26 aprilie de către statele-membre ale Organizaţiei Mondiale a Proprietăţii Intelectuale (OMPI), pentru a accentua astfel rolul proprietăţii intelectuale în dezvoltarea economică, culturală si sociala a tuturor statelor lumii. Sărbătoarea se marchează din anul 2000, iar 26 aprilie reprezintă ziua în care a intrat in vigoare Convenţia de constituire a OMPI (1970).

Anul acesta, în statele membre ale Organizaţiei Mondiale a Proprietăţii Intelectuale, inclusiv în Republica Moldova, Ziua Mondiala a PI va fi celebrata sub genericul „Cinematografia – pasiune globala”.

La eveniment vor participa reprezentanţii autorităţilor publice centrale, instituţiilor din sfera ştiinţei şi inovării şi învăţământului superior,  uniunilor de creaţie, inventatori, mandatari autorizaţi şi consilieri în PI, reprezentanţi ai AGEPI, ai oficiilor de PI de peste hotare, participanţii Simpozionului ştiinţifico-practic „Lecturi AGEPI – 2014”.

Şedinţa va fi deschisă de către Ion Ţîgănaş, Vicedirectorul general AGEPI.

Totodată, în cadrul evenimentului se vor  înmâna distincţiile OMPI (trofeul OMPI  „Întreprindere  Inovatoare” şi diplomele laureaţilor Medaliilor de Aur a OMPI acordate în cadrul EIS „Infoinvent-2013”). De asemenea, va fi desemnat  „Cel mai activ mandatar autorizat al anului 2013”, precum şi distincţiile obţinute de către inventatorii moldoveni  la ediţia curentă a Salonului Internaţional de Invenţii de la Geneva.