2024

2023

2022

2021

2020

2019

2018

2017

2016

2015

2014

2013

2012

2011

2010

2009

2008

2007

2006

2005

Întrunirea bilaterală AGEPI-OSIM

03.04.2014

În vederea intensificării relaţiilor de colaborare dintre Agenţia de Stat pentru Proprietatea Intelectuală a Republicii Moldova (AGEPI) şi Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci din România (OSIM), în perioada 2-3 aprilie 2014 la AGEPI a avut loc vizita de lucru a delegaţiei de la OSIM condusă de dl Ionel MUSCALU, Director general.

Agenda Întâlnirii Bilaterale la nivel de directori generali ai AGEPI şi OSIM a inclus subiecte de interes reciproc pentru cele două oficii şi a vizat în special stadiul actual al relaţiilor bilaterale moldo-române în domeniul proprietăţii intelectuale, în special în contextul procesului de integrare europeană pe care îl parcurge Republica Moldova. În deschiderea întrunirii, dl Ionel MUSCALU, Directorul general OSIM a menţionat că Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci, alăturându-se declaraţiei Guvernului României, a declarat anul 2014 – anul Republicii Moldova, reiterând angajamentul OSIM de a susţine Agenţia de Stat pentru Proprietatea Intelectuală a Republicii Moldova în parcursul său european.

Întâlnirea a continuat prin prezentarea activităţilor celor două oficii. Au fost puse în discuţie structura organizatorică a oficiilor, optimizarea funcţiilor acestora şi rezultatele statistice înregistrate de către cele două oficii pe parcursul anului 2013.

În urma unui schimb de opinii referitor la priorităţile şi provocările anului 2014, directorii celor două oficii: dna Lilia BOLOCAN, Directorul general AGEPI şi dl Ionel MUSCALU, Directorul general OSIM au convenit să construiască colaborarea bilaterală pe realizarea obiectivelor comune în cadrul unor proiecte bilaterale sau multilaterale, făcând uz de programele OEB-ului, OHIM-ului dar şi cele finanţate de către UE.

În conformitate cu agenda întâlnirii bilaterale, delegaţiile au abordat şi evoluţiile sistemului internaţional şi regional de protecţie a proprietăţii industriale, au convenit asupra consolidării şi extinderii colaborării dintre AGEPI şi OSIM în cadrul Organizaţiei Mondiale a Proprietăţii Intelectuale, Organizaţiei Europene de Brevete şi altor foruri specializate. 

Vizita s-a încheiat cu semnarea, pe data de 3 aprilie curent la AGEPI, a Programului acţiunilor comune de cooperare AGEPI-OSIM ce urmează a fi organizate în perioada 2014-2015.