MINISTERUL JUSTIȚIEI AL REPUBLICII MOLDOVA

AGENȚIA DE STAT PENTRU PROPRIETATEA INTELECTUALĂ

A A A

Proiectul finanțat de Uniunea Europene
„Suport pentru asigurarea respectării drepturilor
de proprietate intelectuală” în Republica Moldova

Polițiștii și procurorii vor aplica practici europene în investigarea cazurilor de încălcare a drepturilor de proprietate intelectuală

Proiectul UE „Suport pentru asigurarea respectării drepturilor de proprietate intelectuală” a organizat în luna martie două seminare de instruire pentru circa 60 de angajații ai poliției și procuraturii.

În cadrul seminarelor, experții Proiectui au subliniat importanța proprietății intelectuale și a pericolelor contrafacerii și pirateriei pentru societate. Florin Alexandru și Monica Pop, experți specializați în drepturile de proprietate intelectuală au prezentat studii de caz pe hardware, software și serviciile necesare la începerea unei investigări pe încălcarea proprietății intelectuale, care sunt dovezile digitale, locurile de pe piața online și software-ul pirat, cum se efectuiază sechestrarea numelui de domen ș.a. 

Evenimentele au reunit reprezentanți ai Inspectoratului General al Poliției, Centrului pentru Combaterea Crimelor Informatice din cadrul Inspectoratului Național de Investigații, Procuraturii pentru combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale, Procuraturii Generale, Agenției de Stat pentru Proprietatea Intelectuală și Proiectului.

Timp de doi ani de la lansarea Proiectului, echipa de experți internaționali a organizat pentru instituțiile de stat și publicul țintă circa 50 de traininguri, ateliere de lucru și seminare pe domeniul dreptului de proprietate intelectuală. De asemenea, a acordat suport pentru desfășurarea  unei campanii de informare pentru studentii și elevii din instituțiile de învățământ din toată țara.

Menționăm că Proiectul de asistență tehnică „Suport pentru asigurarea respectării drepturilor de proprietate intelectuală” în Republica Moldova este finanţat de Uniunea Europeană, fiind implementat de către un Consorţiu format din companiile Archidata Srl (Italia), European Profiles S.A. (Grecia) și Business and Strategies in Europe S.A. (Belgia). Proiectul are o durată de doi ani și se încheie în noiembrie 2018.