La 7 septembrie curent, în incinta AGEPI a avut loc prima ședință a Comisiei de mediere în domeniul Proprietății Intelectuale. Comisia a fost creată cu scopul examinării și solutionării litigiilor atribuite în competența acesteia conform legilor speciale din domeniul proprietății intelectuale, precum și litigiile din domeniul gestiunii colective a dreptului de autor și a drepturilor conexe. (Hotărea de Guvern nr.184 din 16.04.2015)
Conform agendei, în cadrul ședinței a fost ales președintele Comisiei, dna Lilia Bolocan, directorul general AGEPI. De asemenea, au fost examinate cererile depuse de către candidații la funcția de mediatori în domeniul PI, fiind aleși 3 mediatori și au fost aprobate formularele tipizate ale cererilor de mediere și a Registrului cererilor de mediere.
În final, s-a discutat despre utilitatea și funcționalitatea acestei Comisii, precum și despre prelungirea termenului de depunere a cererilor din partea celor care doresc să activeze ca mediatori în domeniul PI.