Pe 20 mai curent, în incinta Agenției de Stat pentru Proprietatea Intelectuală a avut loc seminarul de instruire cu tema: ”Aspecte practice privind aplicarea legislației în domeniul proprietății intelectuale”. Seminarul dat se înscrie în lista activităților comune planificate de AGEPI și INJ (Institutul Național de Justiție) cu scopul instruirii și pregătirii judecătorilor, procurorilor și mediatorilor în domeniul protecției și asigurării respectării drepturilor de proprietate intelectuală.
În conformitate cu Programul seminarului de instruire, specialiștii AGEPI au prezentat comunicări privind reglementarea juridică a drepturilor de autor și conexe și reglementarea juridică a dreptului exclusiv asupra mărcilor.
Prezentările au fost completate cu 3 studii de caz cu simularea proceselor din instanța de judecată: ”Litigii privind nulitatea înregistrării mărcii”, ”Încălcarea dreptului de paternitate asupra operei” și ”Litigii privind decăderea din drepturi asupra mărcii din motivul neutilizării efective”. Discuțiile au avut loc într-un format interactiv, judecătorii și procurorii prezenți la ședință au împărtășit idei și exemple din experiența lor de lucru.
La seminar au participat reprezentanți din judecatoriile mun.Chișinău și or.Basarabeasca, Curtea de Apel Chișinău, Procuratura Generala si Procuraturile raionale (mun. Chișinău, Bălți, Orhei), precum si mediatori, specialiști ai AGEPI și INJ.