2024

2023

2022

2021

2020

2019

2018

2017

2016

2015

2014

2013

2012

2011

2010

2009

2008

2007

2006

2005

Proiectul unui Tratat internaţional în domeniul protecţiei desenelor şi modelelor industriale - în proces de elaborare la OMPI

16.04.2014

Apreciind experienţa acumulată de diferite state în domeniul înregistrării desenelor şi modelelor industriale (DMI) atât pe care naţională, cât şi pe cale internaţională, precum şi ţinând cont de importanţa simplificării în continuare a procedurilor de protecţie a DMI, statele membre ale Organizaţiei Mondiale a Proprietăţii Intelectuale (OMPI) au convenit asupra necesităţii elaborării unui Tratat internaţional în domeniul desenelor şi modelelor industriale (în continuare - DLT – de la abrevierea din l.engleză: Design Law Treaty).

Proiectul Tratatului DLT a fost elaborat în cadrul Comitetului Permanent privind dreptul mărcilor, desenelor şi modelelor industriale, indicaţiilor geografice (SCT), ce activează sub egida OMPI.

Scopul elaborării DLT constă în unificarea şi simplificarea procedurilor pentru înregistrarea desenelor şi modelelor industriale în diferite state.

Astfel, pe parcursul elaborării proiectului DLT în cadrul SCT s-a lucrat la 2 documente de fond:

Printre cele mai importante prevederi ale proiectului Tratatului nou menţionam următoarele:

  • cerinţe minime pentru acordarea datei de depozit;
  • includerea prevederilor referitor la perioada de graţie în cazul dezvăluirii DMI (6 sau 12 luni);
  • posibilitatea amînării publicării la cererea solicitantului;
  • indicarea adresei de corespondenţă în conformitate cu cerinţele părţii contractante pe teritoriul căreia se solicită protecţia DMI;
  • posibilitatea divizării depozitului multiplu etc.

Pe parcursul elaborării proiectului DLT, delegaţia Republicii Moldova a participat activ la dezbateri, a formulat diverse propuneri şi a prezentat argumentări privind modul de aplicare a unor norme incluse în proiectul DLT (informaţia detaliată poate fi analizată în rapoartele SCT).

La deschiderea sesiunii a 31-a a SCT, care a avut loc la Geneva, Elvetia, în perioada 17-21 martie 2014, Directorul General al OMPI, dl Francis Gurry, a menţionat că în anul 2013 numărul cererilor DMI depuse prin Aranjamentul de la Haga a crescut cu 14,8% faţă de anul 2012. http://www.wipo.int/export/sites/www/ipstats/en/docs/infographics_systems_2013.pdf.

Directorul General OMPI a subliniat că este necesar de elaborat un tratat care ar stabili nişte standarde internaţionale şi ulterior legislaţiile naţionale ar tinde spre aceste cerinţe.

În acest context, menţionam că Legea 161/2007 privind protecţia desenelor şi modelelor industriale şi Regulamentul privind procedura de depunere, examinare şi înregistrare a desenelor şi modelelor industriale (aprobat prin Hotărârea Guvernului Republicii Moldova nr. 1496 din 29.12.2008) sunt armonizate cu acquis-ul comunitar şi corespund în cea mai mare parte cu prevederile proiectului DLT. După adoptarea DLT, ţara noastră va analiza suplimentar legislaţia naţională, pentru a formula modificările necesare de implementat.

Proiectul Tratatului DLT urmează a fi adoptat de către Conferinţa Diplomatică a statelor membre ale OMPI.

Ca urmare a examinării documentelor elaborate în cadrul Comitetului SCT, Adunarea Generala a OMPI, care va avea loc în perioada 8-9 mai 2014 la Geneva, va decide asupra convocării Conferinţei Diplomatice în scopul adoptării DLT,a locaţiei şi a perioadei organizării acesteia (http://www.wipo.int/about-wipo/en/assemblies/2014/a_53/agenda.html)

Aprobarea DLT va fi benefică pentru autorii/solicitanţii/titularii DMI, inclusiv din Republica Moldova, în scopul obţinerii protecţiei juridice a desenelor şi modelelor industriale în diferite state.

La lucrările sesiunii  a 31-a a Comitetului Permanent privind dreptul mărcilor, desenelor şi modelelor industriale, indicaţiilor geografice (SCT 31) au participat peste 150 de reprezentanţi din 74 de state membre ale OMPI, inclusiv Comunitatea Europeană, 3 organizaţii internaţionale interguvernamentale (BOIP, WTO, ARIPO) şi 9 organizaţii internaţionale nonguvernamentale (AIPLA, AIM, AIPPI, CEIPI, CIS, FICPI, MARQUES, INTA, JPAA). Republica Moldova a fost reprezentată de Simion Leviţchi, Directorul Departamentului Mărci, Modele şi Desene industriale a Agenţiei de Stat pentru Proprietatea Intelectuală (AGEPI).