2024

2023

2022

2021

2020

2019

2018

2017

2016

2015

2014

2013

2012

2011

2010

2009

2008

2007

2006

2005

Misiunea de audit extern de supraveghere a respectării cerințelor Sistemului de Management al Calității în AGEPI, finalizată cu succes

25.07.2024

În perioada 23-24 iulie curent, în cadrul Agenției de Stat pentru Proprietatea Intelectuală (AGEPI) s-a desfășurat misiunea de audit extern de supraveghere a respectării cerințelor Sistemului de Management al Calității, realizat de către Compania „SRAC CERT” S.R.L. din România, membră a Rețelei Internaționale de Certificare IQNet.

Auditul a avut ca principale obiective evaluarea conformității și eficacității sistemului de management certificat în raport cu cerințele standardelor de referință aplicabile, verificarea capacității sistemului de management de a respecta în continuare cerințele legale, reglementate și contractuale aplicabile în cadrul organizației, și identificarea zonelor de îmbunătățire potențială a sistemului de management.

În cadrul misiunii, reprezentantul „SRAC CERT”, s-a întâlnit cu administrația AGEPI, șefii subdiviziunilor și specialiștii Agenției, verificând respectarea cerințelor procedurilor de sistem și de procese implementate în cadrul AGEPI, în corespundere cu funcțiile și responsabilitățile instituției.

În urma acestei misiuni, AGEPI își confirmă angajamentul de a menține și de a îmbunătăți continuu standardele de management și conformitate, contribuind astfel la o mai bună protecție și promovare a proprietății intelectuale în Republica Moldova.

Amintim că primul certificat ISO 9001:2008 pentru AGEPI, însoțit și de Certificatul Internațional IQNet, a fost eliberat încă în anul 2013, iar în 2017 în cadrul auditului extern de supraveghere a gradului de implementare a cerințelor Sistemului de Management al Calității, a avut loc și auditul de tranziție la standardul ISO 9001:2015, astfel, AGEPI fiind prima instituție publică din Republica Moldova certificată în noua versiune a standardului ISO 9001:2015.