Pe 13 martie curent, la Agenția de Stat pentru Proprietatea Intelectuală (AGEPI), a avut loc o vizită de informare a membrilor Asociației Europene a Studenților în Drept-Grup Național ELSA “ELSA Republic of Moldova”. Această ocazie a oferit studenților oportunitatea de a aprofunda cunoștințele în domeniul protecției proprietății intelectuale (PI) și de a se informa despre importanța și rolul acesteia în societate.
Evenimentul a fost deschis cu un cuvânt de salut din partea Directorului general al AGEPI, Eugeniu Rusu, care a evidenţiat rolul și importanța protecției și respectării drepturilor de proprietate intelectuală, a relatat despre aspectele generale care determină necesitatea protejării obiectelor de PI, instrumentele de promovare a mărcilor, obiectelor protejate prin dreptul de autor și drepturile conexe, cât şi altor obiecte de proprietate intelectuală. Totodată, Eugeniu Rusu a invitat studenţii să efectueze stagii de practică la AGEPI, oferindu-le astfel oportunitatea de a dobândi experiență practică valoroasă în acest domeniu.
În cadrul vizitei specialiştii AGEPI au informat despre modul în care proprietatea intelectuală influențează inovația, creativitatea și dezvoltarea economică, au menţionat despre reuniunea de screening bilateral al Republicii Moldova cu Comisia Europeană aferent capitolului 7: Dreptul proprietății intelectuale, despre colaborarea cu alte organizații internaționale, regionale și oficii naționale de profil, inclusiv Organizația Mondială a Proprietății Intelectuale.
Membrii ELSA au aflat despre faptul cum cunoașterea și utilizarea PI poate aduce avantaje competitive în dezvoltarea unei cariere de succes şi şi cum pot aplica în găsirea unui loc de practică, a unui program de stagiere plătit sau a unui loc de muncă în cadrul AGEPI.
În final a urmat sesiunea de întrebări-răspunsuri, în care studenții au avut ocazia să adreseze întrebări specifice și să dezbată subiecte legate de obiectele de proprietate intelectuală și alte aspecte cheie ale domeniului.
Menționăm că AGEPI și Asociația Europeană a Studenților în Drept - Grup Național “ELSA” au semnat în aprilie 2022 un Acord de colaborare în domeniul proprietății intelectuale. Acordul presupune colaborarea celor două părți în participarea sau organizarea evenimentelor instructiv-informative în domeniul protecției și respectării drepturilor de proprietate intelectuală pentru membrii ELSA; oferirea accesului la informațiile publice din domeniul proprietății intelectuale și la sursele de informare și documentare de referință; acordarea, la solicitare, de consultanță în domeniul proprietății intelectuale etc.
