A A A

A fost lansată cea de-a XIII-a ediție a Concursului ”Marca comercială a anului”

14.05.2015

Începând cu 20 mai curent, agenții economici care dețin mărci comerciale înregistrate  la Agenția de Stat pentru Proprietatea Intelectuală, pot depune dosare de participare la cea de-a XIII-a ediție a Concursului ”Marca comercială a anului”, lansată de Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova.

Concursul „Marca comercială a anului" este organizat de către Camera de Comerț și Industrie în colaborare cu Agenţia de Stat pentru Proprietatea Intelectuală începând cu anul 2003, fiind un concurs profesional ce oferă o posibilitate unică pentru a analiza experienţa de creare şi promovare a mărcilor comerciale, ce permite evidenţierea liderilor şi stabilirea dinamicii comportamentului consumatorilor pe piaţa autohtonă.

Prin intermediul acestui concurs, organizatorii își propun să contribuie la creşterea competitivităţii şi sporirea capacităților întreprinderilor autohtone în crearea şi promovarea mărcilor comerciale pe piaţa locală, dar și cea internațională. La concurs pot participa întreprinderi şi organizaţii cu diverse forme de proprietate, persoane juridice înregistrate în Republica Moldova, precum şi persoane fizice care produc bunuri materiale şi/sau prestează servicii  pe teritoriul țării, care vor concura pentru premiul mare - Mercuriul de Aur, medaliile de aur, de argint şi de bronz la cele 9 nominalizări ale concursului.  Câștigătorii concursului vor fi  premiați în cadrul Galei Businessului Moldovenesc.

Participanții înscriși la concurs beneficiază de un set de facilități din partea Agenției de Stat pentru Proprietate Intelectuală printre care menționăm: organizarea seminarelor/trainingurilor în domeniul proprietății intelectuale pentru angajații participanților la concurs, promovarea mărcilor laureate ale concursului în publicațiile AGEPI, consultanță gratuită la înregistrarea mărcilor și servicii de prediagnoză a proprietății intelectuale, precum și facilități din partea Camerei de Comerț și Industrie, și anume:  20% reducere la eliberarea certificatelor de origine a mărfurilor pe care sunt aplicate mărcile comerciale participante la concurs, pentru participarea la forurile bilaterale și misiunile economice în străinătate etc.

Dosarele de participare la Concurs pot fi depuse în perioada 20 mai – 30 octombrie 2015, la sediul Camerei de Comerț și Industrie: bd. Ştefan cel Mare, 151, etaj 2, of. 9; Tel/fax: 022 21-07-25, e-mail:  marca@chamber.md, carolina.chiper@chamber.md. Direcţia relaţii internaţionale şi evenimente de afaceri. 

Regulamentul Concursului

Comitetul de organizare

Formular de participare - varianta română

Formular de participare - varianta rusă

Detalii despre concurs: www.chamber.md.