Delegația Republicii Moldova a prezentat declarația de țară în cadrul Adunării Generale a OMPI

25.09.2018

Delegația Republicii Moldova, care participă la cea de-a 58-a rundă de Adunări anuale ale Organizației Mondiale a Proprietății Intelectuale (OMPI), a prezentat declarația de țară, în conformitate cu agenda reuniunii. Declarația Republicii Moldova în cadrul Adunării Generale a OMPI a fost prezentată în a doua zi a reuniunii, de către șeful delegației, Directorul general al Agenției de Stat pentru Proprietatea Intelectuală (AGEPI), Lilia Bolocan.

Astfel, delegația Republicii Moldova s-a aliniat declarației Grupului regional al Țărilor Europei Centrale și Statelor Baltice, din care face parte, apreciind pozitiv activitatea desfășurată de Secretariatul OMPI și statele membre în asigurarea stabilității politice și financiare a organizației și  încurajând  măsurile orientate spre îmbunătățirea în continuare a guvernanței instituționale și sistemele de înregistrare administrate de OMPI etc.. În declarația de țară, Lilia Bolocan, Directorul General AGEPI a ținut să menționeze eforturile depuse de către Guvernul de la Chișinău întru edificarea unui cadru juridic și instituțional favorabil dezvoltării economice și investițiilor, bazat pe un sistem eficient de protecție a proprietății intelectuale.

Cea de-a 58-a rundă de Adunări anuale ale Organizației Mondiale a Proprietății Intelectuale se desfășoară în perioada 24 septembrie – 2 octombrie, la Geneva, Elveția. La ediția curentă participă aproximativ 1000 de delegați din 191 de state membre ale OMPI, printre care directori ai oficiilor de proprietate intelectuală, ambasadori, miniștri, conducători ai organizațiilor internaționale interguvernementale din domeniu etc., care urmează să aprobe direcțiile strategice de dezvoltare a Organizației pentru următoarea bienală.

În contextul desfășurării celei de-a 58-a rundă de reuniuni anuale ale OMPI, AGEPI participă cu un stand expozițional cu genericul "MOLDOVA - designing lifestyle" - Rolul designului în creșterea calității vieții din Republica Moldova. În cadrul standului sunt prezentate unele dintre cele mai bune realizări ale creatorilor autohtoni din domeniul design-ului de produs și al celui industrial, fashion design, arte plastice, mobilier, grafică, arhitectură, design interior etc., care excelează prin originalitate, creativitate și prin încadrarea acestora în tendințele internaționale. Deschiderea oficială a expoziției va avea loc miercuri, 26 septembrie.