A A A

AGEPI a semnat un Memorandum de cooperare cu Oficiul pentru Brevete și Mărci al Republicii Azerbaidjan

06.09.2017

Pe 6 septembrie curent, la Chișinău, a avut loc o reuniune bilaterală între Agenția de Stat pentru Proprietatea Intelectuală (AGEPI) și Oficiul pentru Brevete și Mărci al Republicii Azerbaidjan.

Întrevederea s-a desfășurat la sediul AGEPI și a avut drept scop semnarea unui Memorandum de cooperare în domeniul proprietății intelectuale între cele două oficii.

Astfel, pe parcursul reuniunii, delegațiile AGEPI și a Oficiului pentru Brevete și Mărci al Republicii Azerbaidjan au discutat asupra evoluțiilor recente în domeniul protecției și respectării drepturilor de proprietate intelectuală în Republica Moldova și Azerbaidjan. În cadrul întâlnirii, au fost identificate, de asemenea, direcțiile prioritare ale colaborării dintre cele două oficii în domeniul dezvoltării sistemelor naționale de protecție a proprietății intelectuale.

În continuare, conform programului, Directorul general AGEPI, Lilia Bolocan și Directorul general interimar al Oficiului pentru Brevete și Mărci al Republicii Azerbaidjan, Gunel Sevdimaliyeva au semnat Memorandumul de cooperare.

Cooperarea între cele două oficii se va efectua în următoarele direcții principale:

  • Schimb de cele mai bune practici în activitățile periodice ale acestora;
  • Schimb de cunoștințe și experiențe în acordarea serviciilor specializate de proprietate intelectuală clienților;
  • Schimb de informații privind legislația în domeniul proprietății industriale și dezvoltarea ulterioară a acesteia;
  • Schimb de cunoștințe și experiențe în activitățile de sensibilizare în domeniul proprietății intelectuale;
  • Examinarea posibilităților de organizare a unor conferințe, simpozioane, seminarii comune și a altor evenimente educaționale în domeniul proprietății industriale;
  • Promovarea și susținerea sistemului de protecție a indicațiilor geografice (IG) și sensibilizarea cu privire la protecția IG;
  • Promovarea sistemului drepturilor de proprietate intelectuală în rândul organizațiilor de cercetare și dezvoltare, întreprinderilor și altor părți interesate de domeniul proprietății intelectuale din Republica Moldova și Azerbaidjan.

Menționăm că, pe 23 aprilie 2008, Guvernul Republicii Moldova și Guvernul Republicii Azerbaidjan au semnat un Acord privind colaborarea în domeniul protecției proprietății industriale prin care guvernele celor două țări s-au angajat să fortifice colaborarea în domniul PI. Memorandumul de colaborare dintre AGEPI și Oficiul din Azerbaidjan vine să contribuie la realizarea angajamentelor asumate.