2024

2023

2022

2021

2020

2019

2018

2017

2016

2015

2014

2013

2012

2011

2010

2009

2008

2007

2006

2005

AGEPI a lansat o Campanie națională de informare a tinerilor ”Pirateria on-line este periculoasă”

18.09.2018

Agenția de Stat pentru Proprietatea Intelectuală (AGEPI), în comun cu Proiectul UE „Suport pentru asigurarea respectării drepturilor de proprietate intelectuală” în Republica Moldova, au dat startul unei Campanii naționale de informare cu genericul ”Pirateria on-line este periculoasă”, care va derula pe parcursul lunii octombrie.

Obiectivul Campaniei este de a sensibiliza societatea cu privire la riscurile utilizării ilegale ale creațiilor intelectuale pe internet atât pentru consumatori, cât și pentru companii și, totodată, pentru a arăta care sunt alternativele legale.

Campania a fost lansată în cadrul unei Conferințe de presă, cu participarea Directorului general adjunct AGEPI, Andrei Popa și a liderului de echipă a Proiectului UE, „Suport pentru asigurarea respectării drepturilor de proprietate intelectuală”, Maximilian Foedinger.

“În cadrul acestei Campanii ne-am propus să atragem atenția societății în general și a tinerilor în special, asupra faptului că pirateria este un „furt” de proprietate intelectuală, o crimă care se sancționează de legislația națională și internațională. Drepturile de proprietate intelectuală sunt garantate de Constituția Republicii Moldova. În al doilea rând, vrem să atragem atenția asupra riscurilor la care se expun utilizatorii de programe piratate. Toate modalitățile de piratare și riscurile utilizatorilor atunci când folosesc ilegal un conținut digital vor fi prezentate pe pagina web a campaniei www.pirateriaonline.md și pe rețelele de socializare. Experți și specialiști în domeniu vor explica în format video și în limbaj accesibil despre riscurile și alternativele pirateriei on-line.”, a precizat Directorul general adjunct AGEPI, Andrei Popa, în deschiderea Conferinței de presă.

Liderul Proiectului UE, „Suport pentru asigurarea respectării drepturilor de proprietate intelectuală”, Maximilian Foedinger: “Suntem aici să ajutăm la implimentarea drepturilor de proprietate intelectuală în Republica Moldova. Proprietatea intelectuală trebuie protejată ca orice alt tip de proprietate. Scopul nostru este să atragem atenția asupra riscurilor și să arătăm alternativele de a descărca legal conținutul digital.“

Creşterea indicatorilor de piraterie și contrafacere nu este determinată de o singură cauză, ci de o mulțime de motive prielnice dezvoltării acestei forme de criminalitate, cum ar fi amplasarea geografică a statului, nivelul său de dezvoltare, puterea de cumpărare, rata şomajului sau cultura juridică a societăţii.

Totuşi, motivele încălcării drepturilor de proprietate intelectuală trebuie căutate în profiturile enorme parvenite din practicarea acestei activităţi, în implicarea crimei organizate, în faptul că progresul tehnologic al mijloacelor de comunicare facilitează activitatea elementelor criminale, în carenţa procesului de coordonare a acţiunilor autorităţilor şi titularilor de drepturi, în lipsa interesului din partea titularilor de drepturi, dar şi în acceptarea şi tolerarea fenomenului de către societate.

Pirateria on-line reprezintă o preocupare majoră pentru industria software datorită pierderilor financiare şi, în unele cazuri, de imagine pe care aceasta le aduce. Acesta nu afectează doar producătorii - statul pierde taxe, iar consumatorii sunt expuşi unor riscuri şi plătesc preţuri mai mari pentru produsele legitime.

“Nu în ultimul rând, prin intermediul acestei Campanii, vrem să atragem atenția asupra faptului că pirateria on-line are un impact distructiv asupra industriilor creative. Creatorii de muzică, filme, softuri nu mai câștigă din munca lor, deoarece este furată și nici nu sunt motivați să o mai facă. De aceea, îndemnul nostru este – să utilizăm în mod legal conținutul digital și să susținem creația. Cu acest prilej, invităm mass-media să devină partenerii noștri în lupta cu fenomenul pirateriei on-line.”, a adăugat Directorul general adjunct AGEPI, Andrei Popa.

Proiectul de asistență tehnică „Suport pentru asigurarea respectării drepturilor de proprietate intelectuală” este finanţat de Uniunea Europeană și urmează să fie finalizat în noiembrie 2018.