A A A

Adunarea Generala a statelor-membre ale OMPI

29.09.2006

Potrivit traditiei, in perioada 25 septembrie – 3 octombrie, la Geneva, se desfasoara sesiunea a 42-a a Adunarii Generale a statelor-membre ale Organizatiei Mondiale de Proprietate Intelectuala (OMPI). Republica Moldova este reprezentata de Stefan Novac, Directorul General AGEPI si Liliana Vieru, sef-adjunct al Departamentului Promovare si Editura.

Initial reprezentantii celor 183 de state-membre ale OMPI l-au ales pe Enrique Manalo drept presedinte al sesiunii. Enrique Manalo, reprezentantul Filipinelor, a multumit asistenta pentru votul de incredere acordat, fiind ales a doua oara in calitate de presedinte, multumind, de asemenea, Directorului General al OMPI Dr Kamil Idris si Secretariatului OMPI pentru suportul acordat in ultimul an. El a indemnat reprezentantii statelor-membre sa conlucreze intr-o maniera deschisa, pronuntandu-se pentru deliberari fructuoase.

In cuvantul de salut al Dr. Kamil Idris, Directorul General al OMPI inamovibil din noiembrie 1997, a fost spus ca: „OMPI este un organ global care incurajeaza creativitatea si inovatia si furnizeaza servicii unui grup structurat de utilizatori. Scopul nostru consta in asigurarea activitatii intense a acestui grup si a tuturor specialistilor din domeniu, astfel contribuind la identificarea, protectia si utilizarea valorilor intelectuale. Fenomenul includerii este un promotor al puterii, care, in opinia mea, reprezinta obiectivul de baza al activitatii noastre”. Directorul General a mai spus ca eforturile Organizatiei depuse in scopul comunicarii cu partenerii existenti si noi au drept rezultat majorarea numarului de actori in domeniul PI.

Dl Idris s-a referit si la tendinta manifestata de OMPI de a raspunde la cererile statelor-membre si de a introduce noi mecanisme de promovare a unui dialog deschis si multilateral. De asemenea, dl Idris s-a referit la schimbarile care s-au efectuat la nivel de secretariat, administrativ si organizational. Este vorba de Programul si Bugetul planificat strategic, de Raportul general privind activitatea anuala de program cu indicatori operationali, activitatea unui oficiu de control financiar, cu functii de audit si monitorizare, intrarea in vigoare a procedurilor de achizitionare. Aceste schimbari au pus in evidenta responsabilitatea statelor-membre din punct de vedere al procedurilor de secretariat, determinandu-le sa evalueze eficienta acestora.

Initiativele incluse in planurile de actiuni la nivel national au avut drept scop automatizarea oficiului si capacitatii institutionale, crearea Comitetului Provizoriu pentru propuneri referitor la Agenda de Dezvoltare a OMPI si formarea Comitetului Interguvernamental pentru proprietate intelectuala, resurse genetice, cunostinte traditionale si folclor. In domeniul dreptului de autor dl Idris a amintit de recomandarea inaintata Adunarii Generale de a convoca o Conferinta Diplomatica axata pe problemele protectiei drepturilor organizatiilor de radiodifuziune.

S-a facut mult pentru facilitarea si eficientizarea procedurilor de depunere si inregistrare a cererilor. Utilizarea continua si ascendenta a Tratatului de Cooperare in Domeniul Brevetelor (PCT) este o reflectare a increderii comunitatii utilizatorilor in acest sistem si o recunoastere a eficientei reducerii taxelor. De exemplu, incepand cu anul 1997, taxele conform PCT au fost reduse aproximativ cu 45%, iar in anul 2004 a fost efectuata o reducere de taxe pana la 75% pentru solicitantii din tarile slab dezvoltate. Ultima bienala a cunoscut o crestere a cererilor PCT cu peste 14% comparativ cu bienala precedenta, precum si o crestere a volumului de activitate a tarilor in curs de dezvoltare in domeniul depunerii cererilor cu peste 46%.

„Progresul este remarcat si in domeniul marcilor. Cele mai mari realizari pot fi considerate: introducerea reducerii de taxe pentru tarile slab dezvoltate pana la 90%, conform Sistemului de la Madrid; lansarea unei editii saptamanale in format electronic a revistei OMPI privind marcile internationale si a unui nou serviciu on-line privind reinnoirea inregistrarilor internationale, care ulterior isi vor reduce costurile si isi vor mari eficienta”, a estimat dr. Idris.

Dl Idris a trecut in revista activitatea Centrului de Arbitrare si Mediere, care a devenit o autoritate recunoscuta in solutionarea conflictelor in sfera numelor de domen, prin aplicarea Politicii Uniforme de Solutionare a Disputelor privind Numele de Domen (UDRP). El a mentionat ca Centrul a ajuns la comun acord cu partile din 131 de tari si a solutionat din decembrie 1999, de cand a fost creat, peste 9000 cazuri. De asemenea, dl Idris a remarcat progresul substantial in eforturile publice de informare a populatiei mapamondului despre PI.

Dl Idris a mentionat ca „in ultimii 9 ani OMPI s-a extins substantial. Dupa acesti ani productivi pentru punerea bazelor, a venit timpul consolidarii si unificarii actiunilor noastre pentru a culege in viitor beneficiile acestor investitii”. El a indemnat statele-membre sa activeze in spiritul „bunavointei, angajamentului si cooperarii, sa fie intelegatori, sustinand dialogul multilateral, tinand mereu deschise canalele de comunicare si sa fie gata sa mearga la compromis, asa incat toate statele-membre sa ramana in castig, obtinand solutiile „win-win” (avantaj reciproc).

In final, dl Idris a mentionat ca au fost organizate programe profitabile pentru toate natiunile, OMPI fiind principala institutie de PI la nivel mondial si un furnizor real de servicii in domeniul nominalizat. Organizatia trebuie nu doar sa mentina, dar si sa intareasca aceasta pozitie, inspirand respectul generatiilor urmatoare pentru cultura proprietatii intelectuale veritabila si bine determinata”.

In cadrul receptiei oferite de catre Directorul General al OMPI a avut loc o degustare a vinurilor moldovenesti de la vinaria Purcari si vinaria Leon Gri, care au fost inalt apreciate de cei 700 de invitati.

Conform agendei de lucru a sesiunii a 42-a a Adunarii Generale a statelor-membre ale OMPI, pe parcursul celor 9 zile de lucru vor fi audiate raportul privind rezultatele realizarii programului pe anii 2004-2005 si al programului pentru perioada 1 ianuarie-30 iunie 2006. Publicul va fi informat despre rezultatele Conferintei Diplomatice pentru adoptarea Tratatului revizuit privind Dreptul Marcilor (TLT), desfasurata la 30-31 martie 2006 in or. Singapore, la care au participat si reprezentantii RM, TLT fiind semnat si fiind intreprinse actiunile necesare pentru ratificarea si implementarea lui la nivel national odata cu intrarea in vigoare.

Statele-membre vor lua cunostinta de activitatea Comitetului pentru Program si Buget si se vor expune asupra recomandarilor pregatite de catre membrii Comitetului in cadrul ultimelor doua sesiuni. AGEPI a participat la lucrarile Comitetului pentru Program si Buget si sustine recomandarile inaintate spre aprobare. Va fi audiat un raport privind activitatea Comitetului interguvernamental pentru proprietatea intelectuala, resursele genetice, cunostintele traditionale si folclor (IGC).

In cadrul sedintelor vor mai fi examinate si alte chestiuni, cum ar fi: sinteza reformei organizational-juridice, protectia interpretarilor audiovizuale si drepturilor organizatiilor de transmisiune prin eter, schimbul reciproc de acte prioritare in domeniul brevetelor, aprobarea acordurilor cu organizatiile interguvernamentale etc. Vor fi prezentate rapoarte privind problemele referitoare la utilizarea numelor de domen pe Internet si procedurile de solutionare a controverselor din acest domeniu, Uniunea de la Madrid, Uniunea Clasificarii Internationale de Brevete (CIB), Uniunea PCT, Adunarea Generala a semnatarilor Tratatului privind Dreptul de Brevet (PLT), care vor fi supuse dezbaterilor multiaspectuale.

La finele lucrarilor participantii celei de-a 42 runde a Adunarii Generale vor lua cunostinta de proiectele agendelor de lucru ale urmatoarelor sesiuni pentru anul 2007 ale Adunarii Generale OMPI, Conferintei OMPI, Adunarii Generale a Uniunii de la Paris si de la Berna, avand posibilitatea de a inainta propuneri suplimentare.