A A A

IG, DO, STG. Înregistrare internațională

Înregistrarea internaţională a denumirilor de origine (DO) și indicațiilor geografice (IG) se efectuează în baza prevederilor Aranjamentului de la Lisabona din 31 octombrie 1958 privind protecția denumirilor de origine și înregistrarea internațională a acestora, administrat de OMPI, la care Republica Moldova este parte din 05.04.2001.

Avantajele depunerii cererii de protecție a DO/IG prin Aranjamentul de la Lisabona:

  • procedură unică;
  • minimum de formalități;
  • taxă unică (achitată în franci elvețieni).

Cererea internațională pentru o DO/IG înregistrată în Registrul Național al denumirilor de origine protejate, care are ca țară de origine Republica Moldova, se depune, în limba engleză sau franceză, la Biroul Internaţional (în continuare BI) prin intermediul AGEPI, fiind achitate taxele prevăzute în art. 43 din Legea nr. 66-XVI/2008 privind protecția indicațiilor de origine, denumirilor de origine și specialităților tradiționale garantate.

Orice înregistrare internaţională a unei denumiri de origine, notificată de BI, începând din data înregistrării internaţionale, are aceleaşi efecte ca şi cum cererea de înregistrare ar fi fost depusă direct la AGEPI.

Dacă AGEPI nu a notificat la BI niciun refuz, sau dacă refuzul notificat a fost ulterior retras, protecția denumirii de origine în Republica Moldova, începând din data înregistrării internaţionale, va fi aceeaşi ca şi în cazul în care aceasta ar fi fost înregistrată direct la AGEPI.

Avantajele protecției DO/IG prin Aranjamentul de la Lisabona:

  • durata protecției DO - nelimitată în timp
  • nu este nevoie de reînnoire
  • DO protejate nu pot deveni generice.